Vamaioţii şi doimaiştii şi-au lăsat chitara pentru o zi şi au pregătit cel mai verde eveniment al litoralului: a treia editie a unuia dintre cele mai importante evenimente multisport din România, triatlonul off-road "Fără Asfalt". Concursul a combinat trei probe: înot, alergare şi mers pe bicicletă, iar importanţa lui s-a dovedit prin numărul mare de participanţi. Evenimentul i-a adus la start pe cei mai buni triatlonisti din ţară, alături de amatori ai mişcării în natură şi chiar foarte multi debutanţi care şi-au încercat norocul alături de profesionişti, pe picior de egalitate, fiind atraşi de ideea unui concurs pe malul mării. În total, peste şase sute de amatori de natură s-au întrecut în competiţii sportive.
Traseul concursului a parcurs rezervaţia marină 2 Mai – Vama Veche şi parcul natural Hagieni- Albeşti. Probele s-au desfăşurat în condiţii deosebite: înot în apa mării - deşi a fost cam răcoare pentru această perioadă a anului -, urmat de proba de alergare, unde au parcurs plaja sălbatică şi faleza dintre localitatile 2 Mai şi Vama Veche (faleza fiind dotată du trei ani în urmă, de către primărie, cu o pistă pentru biciclişti), iar totul s-a încheiat cu traseul lung de 33 de kilometri al probei de bicicletă care a avut startul şi linia de sosire la Micul Golf, în 2 Mai.
Prin acest eveniment, organizatorii promovează triatlonul, un sport puţin cunosctut în România, care presupune mişcarea în cadrul natural ca alternativă de petrecere a timpului liber.
"Evenimentul de astăzi a fost o reuşită. Aproape toţi participanţii au reuşit să finalizeze traseul triatlonului cu o stare de încântare şi bucurie", spun organizatorii. După concurs a urmat festivitatea de premiere şi petrecerea de după, pe plaja de la Micul Golf.
Vamaioţii şi doimaiştii şi-au lăsat chitara pentru o zi şi au pregătit cel mai verde eveniment al litoralului: a treia editi