Trei piese de mobilier – o masă, un scaun şi un cuier pentru pălării – create de artistul britanic Allen Jones au fost vândute pentru o sumă-record.
Cele trei piese reprezentând femei în ipostaze erotice pe post de mobilă au fost achiziţionate de o persoană care şi-a ascuns identitatea şi care a licitat prin telefon. Suma plătită casei de licitaţii Sotheby's, din Marea Britanie, a fost de 2,6 milioane de lire sterline (3,23 milioane de euro), de 30 de ori mai mare faţă de cea estimată iniţial de specialişti.
Masa, scaunul şi cuierul create de Allen Jones în 1969 au stârnit, la acea vreme, un val de proteste virulente din partea mişcării feministe, care s-a domolit doar atunci când obiectele au intrat în posesia miliardarului german Fritz Gunter Sachs, fostul soţ al actriţei Brigitte Bardot, decedat în mai 2011.
Ca urmare a revânzării operei sale, Allen Jones se va alege, potrivit legii, cu 12.500 de euro. „Arta pop a fost foarte căutată în ultima perioadă. Îmi face plăcere să ştiu că lucrările mele sunt acum preciate şi considerate repere ale unei perioade artistice. Dar în 1969, aceste sculpturi au fost etichetate drept «riscante», poate unul dintre factorii care au generat mişcarea feministă", a spus Jones, care a mărturisit bucuros că, pentru crearea celor trei piese de mobilier, a cheltuit în total 5.600 de euro.
Allen Jones, acum în vârstă de 75 de ani, a studiat la Colegiul Regal de Artă din Marea Britanie şi locuieşte la Londra. Expunerea setului de sculpturi „Scaun, masă, cuier pentru pălării" a avut parte de reacţii violente, Jones fiind acuzat că transformă femeia într-un obiect.
În 1981, Sir Alan Bowness, directorul celebrelor galerii de artă Tate, a decis să cumpere din bani publici cea mai provocatoare piesă din cele trei, „Scaunul", motiv pentru care a fost, la rândul lui, aspru criticat de opinia publică d