Bineînţeles că nu-i deloc uşor să fii cronicar literar, „o nelipsită prezenţă”.
Era dificil înainte de 1990, cînd critica noastră de întîmpinare (echipa de la „România literară”, în primul rînd) scria în condiţii de cenzură şi încerca să apere criteriul estetic şi valorile liberale într-un regim totalitar a cărui amintire, azi, e tot mai roză. Nu e tocmai uşor nici în contextul postrevoluţionar, în care interesul publicului s-a dispersat în zone, înainte, inaccesibile şi unde, pe de altă parte, centrifuga culturală a împrăştiat literatura în toate cotloanele şi colţişoarele hărţii culturale. Dacă în epoca socialismului real aveam prea mult Centru, cu determinantele şi reflexele cunoscute (autoritarism, dirijism, cod unic), astăzi avem prea puţin. De aici şi nostalgia unora după „degetul de lumină” care să ghideze evoluţia literelor româneşti, după farul critic călăuzitor care să dea direcţia.
DE ACELASI AUTOR Greşeli de tipar (I) Back To School Despărţirea de Constanţa Buzea Putem să nu ne certăm Însă frumuseţea literaturii şi a criticii făcute pe marginea ei constă, după mine, tocmai în multiplicitatea tendinţelor şi în mobilitatea celor capabili să le înregistreze şi să le evalueze. Din această perspectivă, epoca post-’90 este una ideală pentru cronica literară (ca şi pentru Istoria ce o ridică la putere temporală). Sigur că nu mai sînt tirajele revistelor culturale de pe vremuri şi că diferenţa dintre 30.000 de cititori şi 3.000 e importantă. Fireşte că se cîştigă mai nimic din colaborările la reviste şi cronicarii s-au resemnat să scrie numai pentru plăcerea scrisului. (Cînd, recent, am primit o colaborare pe un interval consistent, de la „Observator Cultural”, am fost aproape şocat. Cu banii aceia îmi voi cumpăra o tabletă electronică, şi-i voi spune „tableta OBS”.) Dar toate aceste lucruri pălesc pe lîngă bucuria reîmprospătată de a scrie desp