În ultimele săptămîni, fiascoul formulei "despotmolire + austeritate", adoptată pînă acum pentru a trata convenabil criza mondei euro, a generat apariţia unei certitudini din ce în ce mai împărtăşite: singurul mijloc de a ţine în picioare o uniune monetară şchioapă este să-i dai picioarele pe care nu le are – din cauza, printre altele, şi a eventualului refuz al alegătorilor, aşa cum s-a întîmplat cu respingerea proiectului iniţial de Constituţie europeană, în timpul referendumului din 2005, în Franţa şi Olanda. De exemplu, o uniune bugetară şi bancară. Pentru a o guverna, nu putem face economie în domeniul vreunei forme mai mult sau mai puţin reuşite, a unei uniuni politice. Statele Unite ale Europei, care, pînă în prezent, aparţineau legendei, ar deveni astfel realitate.

În paralel, pe bloguri ca şi pe surse mai autorizate, au început să circule teorii ale complotului care afirmă, în substanţă, următoarele: dacă austeritatea şi teama de o prăbuşire a unui segment major al economiei continentului sînt necesare pentru a învinge rezistenţa alegătorilor naţionali, şi a face astfel pasul decisiv într-un proces care lîncezeşte de aproape 60 de ani, este oare posibil ca elitele europene să aibă conştiinţa faptului că au "gestionat criza" zonei euro lăsînd-o să se agraveze timp de patru ani înainte de a începe să recolteze fructele panicii. Potrivit unei deja celebre formule, TINA – "There is no alternative", nu există altă alternativă?

Istoricul britanic Niall Ferguson este convins: "Cred că artizanii uniunii monetare ştiau deja că modelul lor [care era imperfect şi nu prevedea nici o clauză de ieşire] va duce la o criză şi criza va duce la o soluţie federalistă", afirma el recent într-un interviu acordat Sunday Times, citat de Il Foglio. "Era de fapt singura posibilitate de a ajunge la federalism".

Teoria "şocului necesar" este una clasică a contra-