Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Siveco în 20 de ani, de la 3.000 la 100 milioane de dolari

Publicat in Ziarul Financiar, luni 11 iunie 2012 ·

Dezvoltarea Siveco, de la un start-up care în anii '90 testa soft produs în India pentru o companie franceză la o firmă prezentă în 19 ţări, cu afaceri estimate în 2012 la 78 mil. euro (100 mil. $), depăşeşte cu mult primul plan de business pus pe hârtie în 1992, a declarat într-un interviu pentru ZF Irina Socol, co-fondator şi director general al companiei.

"Dezvoltarea actuală a companiei ne-a depăşit aşteptările. Nu ne-am gândit că vom ajunge la o echipă de 1.313 persoane, că vom fi prezenţi în 19 ţări", spune Irina Socol, cea care a fondat compania în urmă cu 20 de ani, alături de soţul ei, Alexandru Rădăşanu - pe atunci, ca şi ea, angajat ca inginer software la Institutul Central în Informatică (ICI).

Decizia de a lansa produse proprii de la jumătatea anilor '90 şi cele două runde de investiţii în companie - în anii 2000 şi 2005 - au jucat un rol cheie în evoluţia companiei.

"Am mers tot timpul pe principiul că dacă vrei să creşti, să te dezvolţi, trebuie să ai parteneri, să ai parteneri internaţionali, să ai infuzie de capital. Cred că este o greşeală să nu laşi din mână nici măcar o parte din afacere. Nu cred în afacerea care să fie toată a ta şi care să crească exclusiv organic."

Citeşte articolul integral pe www.zfcorporate.ro

Cum a ajuns Siveco de la un business plan de 3.000 dolari la 100 mil. dolari peste 20 de ani

Dezvoltarea Siveco, de la un start-up care în anii '90 testa soft produs în India pentru o companie franceză la o firmă prezentă în 19 ţări, cu afaceri estimate în 2012 la 78 mil. euro (100 mil. $), depăşeşte cu mult primul plan de business pus pe hârtie în 1992, a declarat într-un interviu pentru ZF Irina Socol, co-fondator şi director general al companiei.

"Dezvoltarea actuală a companiei ne-a depăşit aşteptările. Nu ne-am gândit că vom ajunge la o echipă de 1.313 pe

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un cântăreţ de manele a cântat la concertul Coldplay de pe Arena Naţională. Publicul a huiduit - VIDEO

News.ro acum o ora
Un cântăreţ de manele, Babasha, a cântat miercuri seara, la primul concert Coldplay de pe Arena Naţională din Bucureşti. Publicul l-a huiduit tot timpul. Foarte multe persoane au comentat pe reţelele de socializare: „Fără cuvinte”, „Nici o urmă de r

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Biroul Electoral Central, rezultate provizorii la ora 20.00 - Alianţa PSD-PNL 48,57%, AUR 14,93% / Ierarhia la votul din străinătate: PSD-PNL, Alianţa Dreapta Unită, AUR, SOS România

News.ro acum 2 ore
Alianţa PSD-PNL a obţinut un scor de 48,57%, iar AUR s-a clasat pe locul al doilea, cu 14,93% la alegerile pentru Parlamentul European, în timp ce independentul Nicu Ştefănuţă a obţinut 3,08%, conform rezultatelor provizorii ale scrutinului transmis

Scandal monstru între Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf, în plină stradă: ”Uite ce ai ajuns”. VIDEO

Cancan acum 2 ore
Întâlnire de gradul zero la Snagov, unde Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au fost protagoniștii unui scandal monstru. Totul a început după ce antrenorul a depus o plângere la poliție – împotriva încă soției sale, sesizare în care o acuză că i

Marius Tucă Show începe joi, 13 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Gen. (R) Silviu Predoiu

Gandul acum 2 ore
Invitatul zilei este Gen. (R) Silviu Predoiu, fost șef al SIE. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

George Tuţă susține că are 681 de voturi în plus faţă de Clotilde Armand, înainte de centralizarea voturilor din ultimele 3 secții ale Sectorului 1

HotNews acum 3 ore
Candidatul PNL la Primăria Sectorului Sectorului 1, George Tuţă, a declarat miercuri că are cu 681 de voturi mai mult decât Clotilde Armand, înainte ca Biroul Electoral al sectorului să centralizeze ultimele trei secţii de votare din sector, informe

Cererea depusă de Clotilde Armand pentru anularea alegerilor din Sectorul 1, respinsă de BEC

HotNews acum o ora
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că în ședința de miercuri a respins mai multe cereri pentru anularea alegerilor locale de duminică, inclusiv pe cea formulată de actualul edil al Sectorului 1, Clotilde Armand. Clotilde ArmandFoto: Inquam Pho

Statutul elevilor, pus în dezbatere publică: vizează menţinerea interdicţiei folosirii telefonului în ore

Mediafax acum 4 ore
„Am lansat în consultare publică două proiecte importante pentru sistemul de învăţământ preuniversitar: Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar (ROFUIP) şi Statutul elevului. Faţă de documentele în vigoare

Liderii statelor G7, acord pentru a pune la dispoziţia Kievului 50 de miliarde de dolari din utilizarea activelor ruse îngheţate

G4Media acum 2 ore
Liderii statelor din G7 au ajuns la un acord „asupra debursării a 50 de miliarde” de dolari pentru Ucraina prin utilizarea activelor ruse îngheţate, a anunţat miercuri seara preşedinţia franceză, precizând că această debursare va avea loc „înainte d

Forțele Navale Române au neutralizat două mine marine istorice, în Marea Neagră!

Ziua Constanta acum 3 ore
Structurile participante la Exercițiul multinațional „Eurasian Partnership Mine Counter Measure Dive 24”, organizat de Centrul de Scafandri, au executat miercuri, 12 iunie, activități specifice pentru descoperirea și neutralizarea a două mine marine

Jerry West, baschetbalistul reprezentat pe logo-ul NBA, a murit la 86 de ani

HotNews acum 28 minute
Jerry West, fostul mare baschetbalist reprezentat pe logo-ul NBA și legendă a celor de la Los Angeles Lakers, a decedat miercuri la vârsta de 86 de ani. NBAFoto: Jakub Porzycki/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia Jerry West era legenda ce

Vremea

București
acum

23°
joi

19°/32°
vin.

17°/30°
sâm.

16°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

19°
joi

16°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
dum.

14°/26°
Constanta
acum

21°
joi

20°/24°
vin.

19°/25°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/24°
Timisoara
acum

18°
joi

14°/24°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/28°