Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primăria Capitalei nu a aprobat un miting de susținere a lui Adrian Năstase

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 22 iunie 2012 ·

Avocatul lui Adrian Năstase, Ion Cazacu, a solicitat vineri autorităţilor aprobarea unui miting de 500 de persoane în faţa spitalului Floreasca. Sursa: Libertatea

Manifestarea pentru susţinerea fostului premier Adrian Năstase nu a fost aprobat pentru că documentaţia a fost depusă târziu.

„Am luat la cunoştiinţă această cerere, dar au venit cu documentaţia prea târziu. Totuşi, noi am informat forţele de ordine pentru a fi pregătite în orice situaţie”, au declarat reprezentaţii Primăriei Generale.

Cererea era pentru adunarea publică a 1.000 de persoane între orele 16.30-18.30, în fața Spitalului Floreasca.

Fiul cel mare al fostului premier Adrian Năstase, Andrei Năstase, face declaraţii de presă în faţa Spitalului Floreasca, la ora 17.00, managerul unităţii sanitare anunţând, vineri dimineaţă, că nimeni nu organizează conferinţe de presă în spital în afara celor stabilite de către conducere. Fostul premier Adrian Năstase împlineşte, vineri, 62 de ani.

Fostul premier Adrian Năstase, condamnat la doi ani de închisoare cu executare, a încercat să se sinucidă, fiind în prezent internat la Spitalul Floreasca din Capitală.

Citiți și: Adrian Năstase, condamnat la doi ani de închisoare, a încercat să se sinucidă. Fostul premier este internat la Spitalul Floreasca și va fi operat | VIDEOAdrian Năstase ar putea executa doar opt luni de închisoareAdrian Năstase: Dosarul "Trofeul calității", construit într-un mod incalificabilDecizia-în-dosarul-mătușa-tamara-a-fost-amânatăIon Iliescu:„Gestul lui Năstase nu este fondat. Reporterii, o haită înfometată”

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI Locale 2024 România. Cine a câștigat și va fi noul primar din Buzău

Gandul acum 55 minute
În cursa pentru funcţia de primar al municipiului Buzău, la alegerile locale din 9 iunie, s-au înscris şapte persoane. Gândul îți prezintă lista candidaților la alegerile locale 2024 pentru Primăria Buzău. ALEGERI Locale 2024 România. Cine a câștiga

ALEGERI 2024 - Prezenţa la vot în prima oră de la deschiderea urnelor pentru alegerile locale şi europarlamentare - 2% / La secţiile din afara ţării, au votat la europarlamentare peste 4.000 de persoane

News.ro acum 36 minute
Prezenţa la vot în prima oră de la deschiderea urnelor, la nivel naţional, este de 2%, atât pentru alegerile locale, cât şi pentru cele europarlamentare. Conform statitsticilor, peste 350.000 de români au votat de la ora 7.00, când s-au deschis secţ

LOCALE. Până la ora 8:00 au votat 362.012 de alegători

Gandul acum 12 minute
Din datele furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă reiese că, până la ora 8:00, au votat, la alegerile locale, 362.012 de alegători. Se observă o diferență considerabilă între numărul de voturi la „locale” și cele pentru „europar

George Simion, după vot: Tot ce ne dorim este un proces electoral democratic

Mediafax acum 40 minute
„Tot ce ne dorim este un vot corect, tot ce ne dorim este un proces electoral democratic”, a declarat George Simion, după vot. El a anunţat că a votat în Bucureşti pentru europarlamentare şi că va merge în Vrancea să voteze la alegerile locale. „Am

LIVE Alegeri locale și europarlamentare 2024. Aproape 19 milioane de români sunt așteptați azi la urne / Programul secțiilor de votare

HotNews acum 2 ore
Aproape 19 milioane de români sunt așteptați astăzi să voteze în cadrul alegerilor locale și europarlamentare. Secțiile de votare vor fi deschise între orele 07.00 - 22.00. La acest scrutin s-au înscris 207.389 de candidaţi pentru alegerile locale,

ALEGERI 2024 - Premierul Ciolacu: Am votat româneşte, am votat pentru o voce puternică în Parlamentul European şi nu în ultimul rând pentru investiţii, pentru autostrăzi, pentru şcoli, pentru spitale, pentru reindustrializarea României

News.ro acum 18 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat duminică, după ce şi-a exercitat dreptul de vot la alegerile locale şi europarlamentare, că a votat româneşte, pentru o voce puternică în Parlamentul European şi nu în ultimul rând pentru investiţii, pentru autost

Alegeri locale 2024 Prezența la vot la ora 8.30, la Constanța

Ziua Constanta acum 17 minute
Duminică, 09 iunie 2024 marcheză ziua în care au loc alegerile Secţiile de votare s-au deschis, duminică dimineaţă, pentru cei aproape 19 milioane de alegători aşteptaţi să-şi desemneze, la urne, reprezentanţii în Parlamentul European, dar şi prima

Vremea în ziua alegerilor: Cod portocaliu de caniculă în 12 judeţe şi în Capitală

Mediafax acum o ora
Sunt vizate de avertizarea Cod portocaliu judeţele Dolj, Olt, Argeş, Teleorman, Gorj, Dâmboviţa, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Buzău, Prahova, Ilfov şi Bucureşti. Avertizarea este în vigoare duminică, de la ora 10.00, până marţi, la ora 10.00. Conform

Ministerul de interne: Reţelele de socializare sunt spaţiu public, astfel că este interzisă transmiterea de mesaje electorale

G4Media acum o ora
Ministerul Afacerilor Interne, atrage atenţia, sâmbătă, că, în România, reţelele de socializare sunt considerate spaţiu public, astfel că este interzisă transmiterea de mesaje electorale prin intermediul acesteia, transmite Agerpres. Reprezentanţii

Măsurile MAI pentru a asigura ordinea și siguranța în ziua alegerilor. Peste 40.00 de angajați vor acționa duminică

HotNews acum o ora
Ministerul Afacerilor Interne a mobilizat, pentru ziua alegerilor locale şi europarlamentare, aproximativ 42.800 de angajaţi, la nivelul întregii ţări pentru a menţine ordinea şi siguranţa publică şi pentru a asigura măsurile de protecţie a secţiilo

Vremea

București
acum

23°
dum.

20°/34°
lun.

23°/36°
mar.

21°/35°
mie.

22°/36°
Iasi
acum

22°
dum.

17°/29°
lun.

18°/33°
mar.

17°/30°
mie.

16°/25°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

20°/26°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

16°/28°
lun.

16°/30°
mar.

14°/26°
mie.

15°/22°
Timisoara
acum

19°
dum.

19°/31°
lun.

19°/32°
mar.

16°/28°
mie.

17°/23°