Apărut în Dilema veche, nr. 246, 2 noiembrie 2008
Fiecare zi aduce o nouă serie de veşti proaste. Bursele scad sau cad, cînd nu se prăbuşesc de-a dreptul. Întreprinderile îşi întrerup sau îşi închid producţia, băncile cer şi obţin sprijin de la state, statele cer şi obţin uneori ajutoare de la alte state sau de la instituţii financiare internaţionale. Sîntem într-o spirală a ştirilor negative, Cassandrele vorbesc despre cea maigravă criză care a lovit planeta, ne gîndim la credite şi economii, la salarii şi proprietăţi, la preţuri, inflaţie şi şomaj, la pauperizare bruscă după ce vîntul prosperităţii suflă de cîţiva ani buni.
Criza nu înseamnă numai veşti rele, chiar dacă trebuie să faci un mic efort de imaginaţie şi de voinţă ca să vezi ce s-ar putea întîmpla bun în perioada următoare. Există însă cîţiva stropi de optimism, ici şi colo, cîteva efecte colaterale, unele neaşteptate, nu întotdeauna foarte vizibile, şi care tocmai de aceea merită menţionate. N-am făcut o listă, dar iau cîteva exemple la întîmplare.
Mă gîndesc în primul rînd, nu ştiu de ce, la criza georgiană. În urmă cu cîteva săptămîni am fi crezut că trupele ruseşti nu se vor retrage prea curînd de pe teritoriul Georgiei, dar au făcut-o. Rusia din octombrie nu mai e cea din august. Căderea preţului la petrol, prăbuşirea pieţei bursiere şi spectrul recesiunii determină autorităţile de la Kremlin să fie ceva mai maleabile la solicitările comunităţii internaţionale. Nu e rău. Al doilea exemplu care îmi vine în minte, într-o ordine total întîmplătoare, este relaţia proastă dintre valoni şi flamanzi, în Belgia. În iulie, ţara părea în pragul imploziei, acum, după ce cîteva bănci belgiene au fost salvate, cele două comunităţi încep să redescopere rolul statului. Să sperăm că va dura. Europa, apoi. După ce au existat bîlbîieli în primele zile, mesajele Uniunii Europene au început să cîşti