Stimate cititor de literatură,
Înainte de toate vreau să spun că nu sunt român, deşi tot ceea ce este românesc nu îmi este străin. Mai concret limba şi literatura, iar în mod special, literatura. Am citit, în româneşte, autori clasici şi contemporani, pe unii dintre autorii contemporani i-am cunoscut în România, dar pe majoritatea lor i-am cunoscut în oraşul meu: la festivaluri, tîrguri de carte, în librării şi la alte evenimente culturale şi artistice.
Am putut să mă apropii şi să îi cunosc pentru că vorbeam limba lor. Alţii s-au apropiat pentru că vorbeau o limbă de circulaţie internaţională. Din acest motiv, după ce i-am cunoscut, le-am manifestat dorinţa mea de a putea fi citiţi şi în limba mea, în cazul în care încă nu erau deja traduşi.
Chiar despre asta este vorba, stimate cititor, despre traducerile din limba română. Vizibilitatea şi prestigiul culturii române în exterior se consolidează cu traducerile din literatura sa, traduceri care s-au bucurat în ultimii ani de o creştere exponenţială, cauzată de necesitatea de a cunoaşte literatura română - necesitate care se extinde în mod evident la cultura română - atît de mult timp segregată de cea europeană, şi care mulţumită în special impulsului Institutului Cultural Român nu a ajuns doar în oraşul meu, ci chiar ocupă un loc în Europa: locul său corect şi binemeritat.
Toţi cei care nu cunosc literatura românească, şi sunt mulţi, au posibilitatea de a i se aproxima prin traduceri. Nu degeaba Horia-Roman Patapievici vorbeşte despre traducători în general, şi despre traducătorii din limba română în particular ca despre îngeri de pază: tăcuţi şi delicaţi. Şi simţim gratitudine; ne facem treaba în continuare, urmîndu-ne deviza: dacă vorbeşti cu cineva într-o limbă pe care o cunoaşte, ajungi la capul său, dar dacă îi vorbeşti pe limba sa, îi ajungi la inimă.
Uneori tăcut alteori mai puţin