Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bucureștenii, atacați în fiecare an de căpușe, țânțari și omizi. A început invazia omizilor

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 25 iunie 2012 ·

Părinții sunt disperați. Colonii de omizi atacă parcurile bucureștene. Dacă de țânțari se feresc cu ajutorul soluțiilor, în cazul omizilor, oamenii sunt disperați.

Mii de omizi sunt pe băncile și pe toboganele din parcuri. Cad din pomi pe părinți și copii, iar singura soluție e să fii atent și să le dai jos de pe tine. „Am plecat cu două omizi acasă pe mine. Când am dat tricoul jos le-am văzut. E plin de omizi. Nu știu ce fac cei de la primărie, dar ar trebui să stropească”, a povestit o mamă revoltată. Ea a adăugat că a început să evite parcurile cu pomi, deși acele locații unde copiii pot sta la umbră. „Toată ziua sunt omizi, iar seara ne mănâncă țânțarii. În iarbă nu poți sta câ sunt căpușe. Parcă stropesc cu apă de ploaie”, a mai spus

Piedone: Am făcut numeroase solicitări să se stropească

Cu toate că în ultima perioadă, edilul sectorului 4 al Capitalei, Cristian Popescu – Piedone, susține că a adresat numeroase apeluri, solicitând Centrului pentru Protecţia Plantelor Bucureşti, să efectueze tratamente de combatere a omizilor, această autoritate, singura cu competenţe în rezolvarea situaţiei, a tratat cu superficialitate problema.

Centrul se află în subordinea Primăriei Capitalei. „Din nefericire, primăria de sector nu are competenţe în a efectua stropiri pentru combaterea dăunătorilor vegetali. Cu toate acestea, noi suntem cei care încasăm castanele, chiar dacă am sesizat în timp util factorii responsabili. La momentul primului apel pe care l-am adresat, dacă se intervenea, se mai putea face ceva. În prezent, arborii sunt în proporţie de peste 50% distruşi, dar chiar şi în aceste condiţii, adresez din nou un apel, factorilor responsabili, respectiv, Centrului pentru Protecţia Plantelor, să intervină urgent, pentru reducerea disconfortului provocat cetăţenilor de prezenţa omizilor”, a declarat Piedone.

Tratamentele privind combaterea omiz

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri locale 2024 Prezența la vot la ora 15.00, în județele Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum 27 minute
Astăzi, 9 iunie 2024, au loc alegerile locale și europarlamentare în România. Astăzi, 9 iunie 2024, au loc alegerile locale și europarlamentare în România. Până la ora 15.00, la nivelul județului Constanța, au votat 169.751 de alegători, echival

Prezenţă la vot de aproape 160% într-un sat din Timiș

HotNews acum 37 minute
Prezenţa la vot la alegerile locale și europarlamentare se apropia, la ora 14.00, de 160% într-un sat din județul Timiș, conform datelor publicate de HotNews.ro în secțiunea specială Alegeri.HotNews.ro. Ștampilă de vot, alegeri 2Foto: Inquam Photos

ALEGERI 2024 - Sebastian Burduja: Am votat pentru viitor, pentru schimbare, pentru toţi bucureştenii care ştiu că acest oraş merită mult mai mult / Sunt convins că la finalul acestei zile, vom avea cu toţii lucruri de sărbătorit

News.ro acum 5 ore
Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, a declarat că a votat pentru viitor, pentru schimbare şi pentru toţi bucureştenii care ştiu că acest oraş merită mult mai mult şi îl cheamă pe toţi la vot. ”Sunt convins că la finalul acestei

Coco Gauff şi Katerina Siniakova au câştigat proba de dublu feminin de la Roland Garros

News.ro acum 59 minute
Perechea Coco Gauff/Katerina Siniakova (SUA/Cehia), cap de serie numărul 5, a câştigat. duminică, proba de dublu feminin de la Roland Garros. Gauff şi Siniakova s-au impus, scor 7-6 (7/5), 6-3, în faţa perechii italiene Sara Errani/Jasmine Paoloni,

Horoscop 10 iunie 2024. ZODIA care își va duce la bun sfârșit proiectele

Gandul acum 27 minute
S-ar putea să existe tensiuni astăzi. Află ce îți rezervă astrele pentru ziua de luni, 10 iunie 2024. Berbec S-ar putea să constați că există o anumită opoziție din partea altor persoane astăzi, mai ales în ceea ce privește emoțiile. S-ar putea să t

ALEGERI 2024 - Incidente electorale la Ştefăneştii de Jos - Un bărbat reclamat că plăteşte alegătorii, prins cu sume de bani şi liste cu nume de persoane / Preşedintele unei secţii de votare nu s-a prezentat la secţie - VIDEO

News.ro acum o ora
Mai multe incidente electorale au fost semnalate, duminică, în comuna Ştefăneştii din Jos din judeţul Ilfov. Un bărbat care a fusese reclamat că împarte bani alegătorilor a fost prins de poliţişti având în autoturism sume de bani şi liste cu nume de

ALEGERI 2024 - Kelemen Hunor: Am votat, astăzi, pentru a avea o voce puternică în Parlamentul European / Am votat pentru a avea o forţă în autorităţile locale - FOTO

News.ro acum 2 ore
Liderul UDMR Kelemen Hunor a declarat că a votat pentru a avea o voce puternică în Parlamentul European şi pentru a avea o forţă în autorităţile locale. ”Am votat, astăzi, pentru a avea o voce puternică în Parlamentul European, am votat pentru o rep

Prezentatorul TV Michael Mosley, dispărut în timp ce era în vacanță, a fost găsit mort. Unde se afla cadavrul

Ziare.com acum 3 ore
Prezentatorul TV Michael Mosley, dat dispărut miercuri de soția lui, a fost găsit mort. Jurnalistul britanic se afla în vacanță pe insula grecească Symi. Autoritățile elene au descoperit cadavrul într-o peșteră din Symi, a declarat duminică, 9 mai,

A fost cutremur astăzi în România! Ce magnitudine a avut seismul

Ziua Constanta acum o ora
În ziua de 09.06.2024, 14:12:00 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, VRANCEA un cutremur slab cu magnitudinea ML 3.1, la adâncimea de 130 km, transmite Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. Cutremurul

Parteneri de guvernare, nu și la „locale”! Candidatul PNL Slatina, acuzat că a bătut un consilier local PSD

Gandul acum 2 ore
Cel mai grav incident apărut în prima parte a zilei de 9 iunie, data alegerilor europarlamentare și locale, s-a petrecut în Slatina, județul Olt Acolo, candidatul PNL la funcția de primar este acuzat că bătut un consilier local PSD. Coaliția PSD-PNL

Vremea

București
acum

33°
dum.

19°/33°
lun.

21°/37°
mar.

19°/34°
mie.

22°/33°
Iasi
acum

30°
dum.

17°/30°
lun.

17°/32°
mar.

18°/30°
mie.

17°/24°
Constanta
acum

31°
dum.

19°/31°
lun.

20°/26°
mar.

20°/27°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

16°/25°
lun.

17°/29°
mar.

15°/24°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

30°
dum.

19°/31°
lun.

19°/28°
mar.

17°/28°
mie.

16°/21°