● Vînt potrivit pînă la tare. Tineri poeţi germani din România, Antologie de Peter Motzan, traducerea Ioan Muşlea, ediţia a doua, îngrijită şi cu o prefaţă de Ion Bogdan Lefter, Editura Tracus Arte, 2012.
Am scris şi altădată despre cît de curioase sînt destinele antologiilor, despre relaţia complexă dintre influenţa lor culturală şi numărul scriitorilor care le-au supravieţuit (literar sau existenţial), despre cum o parte din ele au avut şansa de a-şi retrăi tinereţile prin reeditări. Dacă Desant 83 a fost retipărită în 2000, Aer cu diamante a apărut într-o a doua ediţie abia anul trecut, iar Marfă (1996) a cunoscut nu o reeditare, ci o continuare prin Marfă reîncărcată tot anul trecut. Alte antologii postdecembriste, precum Ficţiuni (1992), Tablou de familie (1995), Ferestre ’98 şi Tescani 40238 (2000), de găsit acum abia prin biblioteci, sînt mai mult citate decît citite. Spuneam, anul trecut, că, de vreme ce astăzi oricine poate publica individual şi oricum există site-urile de literatură, antologiile nu se mai poartă în acel fel, sînt doar retrospective, de autor sau tematice, şi mă întrebam de ce nici Vînt potrivit pînă la tare (1982), nici Cinci (1982) nu se reeditează. Probabil că amîndouă erau deja în planul Editurii Tracus Arte, căci, iată, între timp ambele au fost retipărite, după exact 30 de ani.
DE ACELASI AUTOR Bilanţ 2012 Cel mai rapid roman din lume Conjuraţia Eminescu (II) Inocenţa. Roman & muzeuPovestea din spatele acestei antologii germane este, literar şi politic, fascinantă, aşa că am să mă opresc, nu asupra textelor, ci asupra cîtorva din momentele ei. Alcătuită de criticul Peter Motzan în anul 1982, Vînt potrivit pînă la tare era subintitulată „zece tineri poeţi germani din România“, aceştia fiind, în ordinea din antologie, Anemone Latzina, Frank Hodjak, Rolf Frieder Marmont, Johann Lippet, William Totok, Richard Wagner, Rolf
