Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reabilitarea termică a intrat în concediu după alegerile locale

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 28 iunie 2012 ·

Pe schele sunt doar jumătate din muncitorii care lucrau în campania electorală, materiale sunt mai puţine, iar zarva a dispărut. Sursa: VLAD STĂNESCU

Un proprietar din sectorul 4 al Capitalei a rămas fără grilajul geamului de la parter, după ce muncitorii l-au dat jos şi au uitat de el, iar zeci de plăci de zăpadă artificială au ajuns prin pomi şi se joacă copiii cu ele prin parcuri.

Motivul: oamenii angajaţi să păzească materialele folosite la reabilitarea termică a blocurilor sunt de negăsit, iar muncitorii vin târziu şi pleacă devreme.

Cert este că mii de schele au fost puse pe blocuri cu aproximativ o lună înainte de alegerile locale. După închiderea urnelor, edilii au uitat de promisiuni.

"Veneau devreme, ne trezeam şi erau pe schele. Erau serioşi şi vorbeau foarte frumos. Acum abia vin la 9-10 dimineaţa. Nu mai sunt aşa mulţi ca înainate de 10 iunie. Spun că nu mai pot lucra în ritmul acela pentru că nu mai au materiale", a explicat locatarul unui bloc din zona Pieţei Covasna, din sectorul 4 al Capitalei.

În sectorul 5, locatarii sunt teriorizaţi de muncitori

În sectorul condus de edilul Marian Vanghelie au fost montate mii de schele, însă lucrările avansează greu, iar acolo unde se fac, locatarii sunt teriorizaţi .

"Vin şi lucrează haotic. Nu pun ferestrele cum trebuie, iar dacă le spui ceva muncitorilor, aceştia zbiară la tine şi ameninţă: «Ce nu vă convine, e gratis»", ne-a povestit o doamnă, care spune că a trebuit să le dea o mică atenţie celor de pe schelă ca să-i tencuiască, prin casă, noua fereastră.

Şi, când a vrut să reclame comportamentul acestora, ea s-a lovit de un zid la Primăria Sectorului 5. "Am sunat, am reclamat şi nimic. Nu a venit nimeni la noi la bloc să verifice, deşi ne-au promis că vin a doua zi. Şeful de echipă nu ne bagă în seamă", a conchis femeia.

În sectorul 3 al Capitalei nu se mai respe

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prezenţa la urne se apropie de 35% atât la europarlamentare, cât şi la locale. Bucureştiul, în continuare la coada clasamentului

Mediafax acum 49 minute
La alegerile locale, prezenţa a ajuns, la nivel naţional, la 33,40%. În ce priveşte europarlamentarele, prezenţa este de 33,75%. În Bucureşti, prezenţa este de doar 25,93%. ULTIMELE ȘTIRI LIVE UPDATE. Alegeri locale-europarlamentare. 5,5 milioane de

Patru răniți după ce un tobogan gonflabil a fost luat de vânt. Trei copii au fost loviți în față

Ziare.com acum 14 minute
Trei copiii și o femeie au fost răniți de un tobogan gonflabil în localitatea Tohanul Nou din Brașov. Acesta a fost luat de vânt și a dus la accidentarea femeii și a micuților de 2 ani, 4 ani şi, respectiv, 6 ani, duminică, 9 iunie, potrivit ISU Bra

O femeie care figura decedată a votat la o secţie din Brăila. Dosar penal deschis de Poliție

HotNews acum o ora
Poliţia oraşului Însurăţei din judeţul Brăila a deschis un dosar penal pentru fraudă la vot după ce o femeie de 68 de ani, care figura în baza de date ca fiind decedată a votat la o secţie din oraş. PolițiaFoto: Cateyeperspective | Dreamstime.com Po

SLOVACIA: Partidul lui Robert Fico a pierdut alegerile europarlamentare – presă

Gandul acum 27 minute
DennikN, una dintre cele mai reputate instituții media din Slovacia, transmite că SMER, partidul premierului Robert Fico, ar fi pierdut alegerile europarlamentare care s-au desfășurat sâmbătă în această țară. Cu toate acestea, rezultatele oficiale u

Fostul deputat AUR, Dumitru Focșa, SCANDAL într-o secție de vot din Constanța: „Nu suport să urle o muiere la mine. Credeți că suntem pe Only Fans?”

Gandul acum 27 minute
Dumitru Focșa, fost deputat AUR, a făcut scandal într-o secție de votare din Constanța, reclamând că urnele nu sunt sigilate și că o ștampilă a dispărut. De asemenea, Foșca ar fi avut o atitudine inadecvată la adresa președintei secției de votare. F

ALEGERI 2024 - Sebastian Burduja: Am votat pentru viitor, pentru schimbare, pentru toţi bucureştenii care ştiu că acest oraş merită mult mai mult / Sunt convins că la finalul acestei zile, vom avea cu toţii lucruri de sărbătorit

News.ro acum 6 ore
Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, a declarat că a votat pentru viitor, pentru schimbare şi pentru toţi bucureştenii care ştiu că acest oraş merită mult mai mult şi îl cheamă pe toţi la vot. ”Sunt convins că la finalul acestei

Prezentatorul TV Michael Mosley, dispărut în timp ce era în vacanță, a fost găsit mort. Unde se afla cadavrul

Ziare.com acum 5 ore
Prezentatorul TV Michael Mosley, dat dispărut miercuri de soția lui, a fost găsit mort. Jurnalistul britanic se afla în vacanță pe insula grecească Symi. Autoritățile elene au descoperit cadavrul într-o peșteră din Symi, a declarat duminică, 9 mai,

ALEGERI 2024 - Incidente electorale la Ştefăneştii de Jos - Un bărbat reclamat că plăteşte alegătorii, prins cu sume de bani şi liste cu nume de persoane / Preşedintele unei secţii de votare nu s-a prezentat la secţie - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Mai multe incidente electorale au fost semnalate, duminică, în comuna Ştefăneştii din Jos din judeţul Ilfov. Un bărbat care a fusese reclamat că împarte bani alegătorilor a fost prins de poliţişti având în autoturism sume de bani şi liste cu nume de

ALEGERI 2024 - Kelemen Hunor: Am votat, astăzi, pentru a avea o voce puternică în Parlamentul European / Am votat pentru a avea o forţă în autorităţile locale - FOTO

News.ro acum 4 ore
Liderul UDMR Kelemen Hunor a declarat că a votat pentru a avea o voce puternică în Parlamentul European şi pentru a avea o forţă în autorităţile locale. ”Am votat, astăzi, pentru a avea o voce puternică în Parlamentul European, am votat pentru o rep

Măsurile MAI pentru a asigura ordinea și siguranța în ziua alegerilor. Peste 40.00 de angajați vor acționa duminică

HotNews acum 9 ore
Ministerul Afacerilor Interne a mobilizat, pentru ziua alegerilor locale şi europarlamentare, aproximativ 42.800 de angajaţi, la nivelul întregii ţări pentru a menţine ordinea şi siguranţa publică şi pentru a asigura măsurile de protecţie a secţiilo

Vremea

București
acum

34°
dum.

19°/34°
lun.

21°/37°
mar.

19°/34°
mie.

22°/33°
Iasi
acum

30°
dum.

17°/30°
lun.

17°/32°
mar.

18°/30°
mie.

17°/24°
Constanta
acum

32°
dum.

19°/32°
lun.

20°/26°
mar.

20°/27°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

16°/26°
lun.

17°/29°
mar.

15°/24°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

19°/28°
mar.

17°/28°
mie.

16°/21°