Joi, 21 iunie a.c. Dimineaţă. Căldură mare. Peste cîteva ore se împlineau 71 de ani de la atacarea URSS de către Hitler – dar nu la asta mă gîndeam pe cînd ieşeam din casă, cu ochii mijiţi de soare şi, în gură, încă purtînd aroma ceaiului cu bergamotă pe care-l băusem grăbit. Ba chiar regretam graba cu care îmi tratasem cana cu ceai (ea trebuie mîngîiată, nicidecum bruscată), singurul alibi fiind acela că fusesem pironit la ştirile dimineţii. În fine: iată-mă-s pe trotuar. Nu fac mulţi paşi şi – hop! – un taxi. Liber? – zic. Liber – zice. Urc.
DE ACELASI AUTOR Cînd dna Merkel va primi ajutoare de la Madrid (şi Bucureşti) La un vin cu Don Quijote, pe teme de infrastructură De ce UE chiar merită Premiul Nobel Ce-am putea aştepta de la aceste alegeri?Ce vă spun se petrecea puţin după ora 9,30 a dimineţii – fac precizarea pentru că, veţi vedea, contează. În taxi, o căldură uscată, cu miros de gaz şi de odorizant. Geamurile portierelor sînt întredeschise şi curentul ce se creează în mişcare măcar dă senzaţia de răcoreală. Omul de la volan e amabil, dar vădit taciturn – ceea ce, în cazul unui taximetrist, poate fi o calitate decisivă în zilele în care gîndurile tale nu-s tocmai cantonate sub capota maşinii. După ce plecăm din loc, îl întreb dacă merge radioul de la maşină. Merge – spune omul, şi îi dă drumul. O muzică lină umple aerul dintre noi. Pe la ora 10 trebuia să fiu la facultate; mă uit la ceas şi văd că sînt în timp.
Pentru a înţelege mai bine ceea ce urmează trebuie să vă spun ceva: mă număr printre cei ce cred că taximetriştii au un ceva al lor. Nu ştiu cum se face, dar probabilitatea ca un taximetrist să se înşele într-o prognoză de politichie e cu mult mai mică decît cea din cazul unui analist. Am întîlnit la viaţa mea mulţi analişti, şi din presa scrisă, şi de la TV – dar nuanţele mai fine, interpretările mai sofisticate, conexiunile mai surp
