Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Document oficial: Ministrul Educatiei, Liviu Pop, a dat CNATDCU termen trei zile pentru prezentarea unui raport de activitate, si nu o saptamana

Publicat in HotNews, vineri 29 iunie 2012 ·

Cererea transmisa de Liviu Pop Consiliului National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU), in care ministrul interimar al Educatiei solicita institutiei un raport complet al activitatii si despre care a spus ca a formulat-o inca din 21 iunie, asteptand un raspuns pana joi, 28 iunie, a fost inregistrata la registratura ministerului in data de 25 iunie, potrivit documentului oficial, prezentat de Zoso pe blogul sau.

In urma cu o zi, joi 28 iunie, ministrul interimar al Educatiei a anuntat ca a schimbat componenta si regulamentul de functionare a CNATDCU din cauza unor nereguli sesizate in functionarea acestui consiliu. Ordinul de ministru care modifica CNATDCU a fost publicat in Monitorul Oficial vineri, in jurul orei 11:00, la aproape 2 ore dupa ce membrii CNATDCU s-au reunit in sedinta, conform unui calendar anuntat inca de saptamana trecuta si respectand vechiul regulament, pentru a discuta acuzatiile de plagiat aduse premierului Victor Ponta.

Ministrul interimar al Educatiei, Liviu Pop, a declarat in cursul diminetii la Antena 3 ca a instiintat CNATDCU sa prezinte un raport de activitate inca din 21 iunie.

"Aceasta comisie a fost instiintata de Ministerul Educatiei sa prezinte un raport de activitate si inca cateva lucruri esentiale legate de activitatea in ultimul an; cererea am formulat-o pe 21 iunie, nu am primit niciun raspuns, desi termenul era ieri. Membrii CNATDCU au refuzat un raport de activitate care pana in luna iunie nu a fost facut. Aceasta comisie nu functioneaza, domeniul de medicina nu s-a intalnit din decembrie (...) Am emis un ordin prin care am majorat numarul de membri si astept propuneri de la universitati pentru componenta acestui consiliu. Cand am emis ordinul, nu stiam ca azi se ocupau de aceasta poveste", a spus Pop.

Ministrul a reiterat, intr-o interventi

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, într-o lizieră de salcâmi / Se presupune că a fost ucisă, peste o sută de persoane câutând suspectul

News.ro acum 15 minute
Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-o lizieră de salcâmi de la marginea satului. Se presupune că a fost ucisă, peste o sută de persoane câutând suspectul.

Cutremur în România. Seismul a avut loc în miez de noapte

Capital acum o ora
A fost cutremur în România. Seismul a avut magnitudinea 3,7 și a fost localizat în judeţul Buzău, la ora locală 1:27. De la începutul lunii mai, au fost 28 de cutremure în România.

Atenționare de călătorie în Franța. Grevă a controlorilor de trafic aerian

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Franceză că sindicatul controlorilor de trafic aerian UNSA-ICNA din Republica Franceză a lansat un apel la grevă pentr

Israelul a bombardat Fâșia Gaza și Rafah a doua zi după ce Curtea Internațională de Justiție a ordonat încetarea ofensivei

Ziare.com acum o ora
Armata israeliană a bombardat, sâmbătă, 25 mai, Fâşia Gaza, inclusiv Rafah, a doua zi după ce Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) i-a ordonat să îşi suspende operaţiunile în acest sector, în contextul în care la Paris se depun eforturi pentru a

Lloyd Austin se va întâlni cu omologul său chinez după tensiunile legate de Taiwan

News.ro acum 4 ore
Secretarul american al apărării, Lloyd Austin, se va întâlni săptămâna viitoare cu omologul său chinez Dong Jun, a anunţat vineri, Pentagonul, în contextul în care Beijingul a întreprins manevre militare majore în jurul Taiwanulu Insula, a cărei suv

Prognoza meteo pentru sâmbătă, 25 mai 2024, la Constanța

Ziua Constanta acum 12 ore
Mâine, 25 mai 2024, la Constanța, temperaturile vor atinge aproximativ 19°C, cu un procentaj scăzut de precipitații de doar 0%. Umiditatea se va situa la 66%, iar vântul va sufla cu o viteză de 29 km/h. Cerul va fi predominant înnorat. În ciuda cond

Peste 300 de morţi, în urma unei alunecări de teren în Papua Noua Guinee

News.ro acum 3 ore
Peste 300 de persoane au murit după o alunecare de teren în satul Kaokalam, în nordul statului Papua Noua Guinee, a anunţat, sâmbătă, presa locală, citată de Reuters. Cotidianul Post Courier din Papua Noua Guinee l-a citat pe deputatul Aimos Akem, c

FC Botoşani s-a salvat de la retrogradare, după dubla manşă cu CS Mioveni

Mediafax acum 11 ore
FC Botoşani este prima echipă care îşi asigură prezenţa în Superliga la fotbal masculin, în urma celor două baraje de salvare sau promovare. După 1-0 în tur, împotriva divizionarei secunde CS Mioveni, moldovenii au repetat performanţa şi în retur, a

Florian Coldea, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare de DNA: „Mă consider nevinovat”

HotNews acum 9 ore
Fostul prim-adjunct al directorului SRI, Florian Coldea, a transmis, vineri seară, prin intermediul avocatului său, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă, alături generalul Dumitru Dumbravă, fost şef în SRI, de cătr

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum 12 ore
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

Vremea

București
acum

23°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/21°
Iasi
acum

22°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

11°/19°
mar.

13°/21°
Constanta
acum

21°
sâm.

16°/21°
dum.

15°/18°
lun.

11°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/23°
lun.

11°/21°
mar.

11°/20°
Timisoara
acum

19°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

12°/26°
mar.

11°/24°