„Proces stalinist“ – sintagma a făcut istorie. Apare utilizată în cele mai variate contexte, fără ca semnificaţia reală ascunsă în spatele cuvintelor să fie clară pentru toată lumea. Mă îndoiesc, de exemplu, că un student sau un om sub 40 de ani înţelege cu adevărat ce deosebeşte un proces stalinist de oricare alt tip de proces.

Ca să spunem adevărul istoric, trebuie să recunoaştem că paternitatea unei asemenea procedări juridice nu-i aparţine lui Stalin; a fost inventată de Robespierre şi de asasinii grupaţi în jurul lui în timpul Revoluţiei Franceze; atunci s-a procedat la decapitarea unei părţi din elita Franţei, în urma unor simulacre de procese. Experimentul artizanal parizian din 1792-1794 va fi însă ridicat la scară industrială în epoca sovietică, mai ales după ce Stalin a preluat puterea. De unde şi eterna sintagmă.

Transmiţînd în ultimele zile desfăşurarea acţiunii de suspendare a preşedintelui Băsescu, Televiziunea Română a adus publicului tînăr un inestimabil serviciu informativ: i-a demonstrat pe viu cum arată, în detaliu, un proces stalinist de cea mai pură speţă. Pentru că acest tip de proces posedă cîteva trăsături esenţiale şi irepetabile:

1) Durata lui extrem de scurtă – juriştii ar spune scandalos de scurtă. Pentru condamnarea „complicilor“ preşedintelui, adică a lui Vasile Blaga şi a Robertei Anastase, a fost de ajuns o jumătate de oră. Li s-a acordat şi lor un ultim cuvînt de un minut şi i-am mai putut revedea pe Vasile Blaga (în chip de Danton amărît) şi pe Roberta Anastase (o Madame Roland dezorientată) doar pe culoarele „tribunalului“. Inovaţie românească: organizatorul procesului, temutul procuror Fouquier-Tinville (Dan Voiculescu) lipsea de pe scenă, preferînd să rămînă în umbră.

Cu preşedintele, dată fiind funcţia sa, judecătorii s-au arătat mai generoşi: i-au acordat cîteva ore.

2) Actul de acuzare, fantezist d