Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Crin Antonescu. Jurnalul de la Cotroceni

Publicat in Gandul, duminică 15 iulie 2012 ·

Încă o zi la Cotroceni. A treia. Am început să mă obişnuiesc cu frigul. Din sfert în sfert de oră, un personaj sobru vine şi deşeartă pe biroul din faţa mea patru cuburi de gheaţă. Trăiesc ca într-un igloo. Nu e uşoară viaţa de preşedinte.

*

George Crin Laurenţiu Antonescu – Preşedintele Republicii... Sună bine. Mi-am comandat nişte cărţi de vizită. Sper să le primesc la timp.

*

Ieri au trecut pe-aici Florin Salam şi Prinţesa Ardealului. Au vrut să-i lase un imn de campanie preşedintelui suspendat. N-am reţinut decât refrenul („Românie, te iubesc/ Lasă-mă să-ţi dovedesc/ Mi-ai frânt inima în două/ Te aştept pe 29”). La plecare m-au pupat şi mi-au spus „S-aveţi bahtalo, domnule consilier!”. Am sentimentul că m-au confundat.

*

Într-o pauză de Discovery, am mutat pe ştiri şi l-am ascultat pe Relu Fenechiu, vorbind de la sediul USL. Ce verb!

*

Învăţ limba engleză cu un papagal bătrân dar încă verde, pe care l-am găsit într-o debara (uitat, probabil, în graba plecării). Când ne-am întâlnit, îşi lustruia încuietoarea coliviei. E un tipicar incurabil şi ştie multe. Ne-am împrietenit imediat.

*

Am găsit Levantul! Era sub pernă, lângă poza doamnei Merkel.

*

Apăs pe butonul trei al telefonului negru din stânga biroului, ori de câte ori am o nelămurire. Băsescu a avut dreptate: nu minte niciodată. Cel mult, când îi e jenă să răspundă, zice „no comment” şi-mi face cu ochiul .

*

Sepepeul găteşte minunat. La prânz am mâncat un delicios sufleu de cucuvea. De-acum, nu mă mai cârâie nimeni, când îmi fac siesta.

*

Port cu mine peste tot servieta nucleară. Trebuie să fiu foarte atent, să nu apăs din greşeală butonul roze de lansare a bateriilor de Murfatlar.

*

Am fost un senator discret. Ce fel de preşedinte voi fi?

*

Aseară a trecut pe-aici, din rutină, Elena U

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Războiul din Ucraina. Rusia a lansat un atac major cu rachete balistice şi drone asupra Kievului

Mediafax acum o ora
„Inamicul a lansat un alt atac cu rachete asupra capitalei! Atacul a fost combinat, cu diferite tipuri de arme folosite. Inamicul a lansat rachete de croazieră Kh-101/Kh-555/Kh-55”, se precizează în postarea de pe Telegram. Potrivit rapoartelor prel

Kievul ia în considerare participarea Rusiei la următorul summit de pace

G4Media acum o ora
Cu câteva zile înainte de conferinţa privind pacea în Ucraina fără Rusia, Kievul a luat în considerare marţi participarea Moscovei la un summit ulterior, cu scopul de a primi o foaie de parcurs aprobată de comunitatea internaţională pentru a pune ca

Calendar ortodox, 12 iunie 2024. Iată ce sărbătoare este astăzi

Ziua Constanta acum 27 minute
În această lună, în ziua a douăsprezecea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Onufrie egipteanul. Acest cuvios Onufrie era din Egipt, petrecând viaţa de obşte, în pustia numită Ermupol a Tiveilor. Şi auzind de viaţa pustnicească a lui Ilie şi

Elon Musk îşi retrage procesul împotriva OpenAI

News.ro acum 2 ore
Antreprenorul miliardar Elon Musk a decis marţi să renunţe la procesul în care îi acuza pe OpenAI, producătorul ChatGPT, şi pe directorul său general Sam Altman că au abandonat misiunea iniţială a startup-ului de a dezvolta inteligenţa artificială î

SURSE Clotilde Armand a descins la ambasada SUA în miez de noapte. Presiuni pentru a răsturna rezultatul alegerilor

Ziua News acum 49 minute
Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, digeră cu greu înfrângerea și încearcă pe toate căile să întoarcă rezultatele. În jurul miezului nopții, Clotilde Armand se afla la ambasada SUA din București, ne-au precizat surse politice. Conform surselor,

Județul Constanța Unde se oprește furnizarea energiei electrice, astăzi, 12 iunie 2024

Ziua Constanta acum o ora
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Potrivit Rețele Electrice Dobrogea,

Prima reacție a lui Joe Biden după ce fiul său a fost găsit vinovat de încălcarea legii: „Sunt președinte, dar sunt și tată”

HotNews acum 27 minute
Președintele american Joe Biden a spus că va respecta decizia juriului care l-a găsit vinovat marți pe fiul său, Hunter Biden, de deținerea ilegală a unei arme de foc în 2018, perioadă în care era dependent de droguri, relatează BBC. Joe Biden îl îm

Peste 760 de cazuri noi de rujeolă / Un copil de 10 luni din Bucureşti, nevaccinat, a murit

HotNews acum 9 ore
Peste 760 de cazuri noi de rujeolă au fost înregistrate în ultima săptămână, arată datele publicate marţi de Institutul Naţional de Sănătate Publică. De asemenea, s-a înregistrat încă un deces, al 18-lea, la un copil de 10 luni din Bucureşti, nevacc

Județul Brăila a intrat în stare de alertă. Firma de salubritate nu mai ridică gunoiul

HotNews acum 10 ore
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Brăila a declarat stare de alertă în întreg judeţul, pentru 30 de zile, după ce operatorul de salubritate a refuzat că mai ridice gunoiul începând de luni. Firma ceruse o majorare de aproape 50% a tarifu

ALEGERI 2024 – Circulară a BEC şi AEP referitoare la suspendarea procesului electoral – Este o procedură excepţională, neprevăzută de legislaţie / La reluarea operaţiunilor, procesul trebuie derulat neîntrerupt până la finalizare

News.ro acum 10 ore
Preşedintele Biroului Electoral Central, Vasile Bîcu, şi preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, au transmis, marţi, o circulară cu privire la suspendarea procesului electoral, precizînd că este o procedură excepţională, neprevă

Vremea

București
acum

24°
mie.

22°/32°
joi

19°/30°
vin.

18°/27°
sâm.

17°/28°
Iasi
acum

19°
mie.

16°/23°
joi

18°/21°
vin.

16°/22°
sâm.

13°/25°
Constanta
acum

27°
mie.

21°/27°
joi

20°/24°
vin.

19°/24°
sâm.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

14°/24°
joi

14°/20°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/25°
Timisoara
acum

17°
mie.

16°/24°
joi

14°/23°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/28°