S-a trezit scăldată de soarele cald al primei zile de toamnă. Privi în jur cu mulţumire. Totul era atît de perfect că părea ireal: draperiile prinse în ciucurii lor, cearşafurile de damasc, bine apretate şi foşnitoare la atingere, culoarea covoarelor, calitatea bibelourilor, alinierea paharelor în vitrinele bine şterse de praf, cărţile aranjate de pe rafturi… Şi dacă are de toate Tudorică, atunci ale ei unde vor mai încăpea? se întrebă. La prînz ar fi trebuit să vină băiatu’ trimis de tată-său cu lada de zestre, plină ochi de cearşafuri brodate şi perne cusute cu grijă, de prosoape scrise cu iniţialele lor, cît s-a chinuit să pună un T şi un M, într-o inimă de borangic, ar merita să le atîrne frumos în sala de baie, să fie ceva şi de la ea.
DE ACELASI AUTOR Cui i-e frică de prostime? Ghearele lungi ale dregătoriilor Despre vrăjitori şi vrăjitoare „Sminteala limbii“: despre sudălmi şi ocăriNu-i prea venea a crede că Tudorică va vrea vreodată să pună pe patul lui cuvertura aia, bătută numai în cîrceie, la care au lucrat o iarnă întreagă şi ea, şi mamă-sa, sau faţa aia de masă, lucrată în trandafiri, sau ştergarele alea ţesute cu fluturi, sau, sau, sau… N-ar fi avut curajul nici măcar să-i ceară un loc al ei în toată casa asta plină de el. Îl ştia ce om dintr-o bucată putea fi, şi rece ca gheaţa, şi dur ca stînca, îi tot vorbise de el şi de casa lui, de el şi de slujba lui, de el şi de mama lui, nu fusese niciodată loc şi timp de ea, de ea şi de viaţa ei. „Ascultă, Mărioară, io n-am nevoie de nimic de la tactu’. Io vreau o femeie cinstită şi frumoasă cu care să nu-mi fie ruşine să ies în lume. Vreau să fii tu femeia aia. Da’ să fii fecioară curată, Mărioară, că io îţi dau tot ce am şi nu vreau să mă fac de rîsul oamenilor“, îi zise atunci cînd o ceru de nevastă, apăsînd pe fiecare cuvînt. La început nu-i răspunse, deşi îi plăcuse de tînărul ofiţer, sau mai de