(apărut în Dilemateca, anul VII, nr. 74, iul 2012)

Sînt mai bine de 30 de ani de cînd l-am descoperit pe Andrei Oişteanu. În 1980, cînd a apărut la Editura Dacia prima lui carte, Grădina de dincolo, eram elev în clasa a X-a şi începusem să îmi dau seama ce fel de grădini aveau să mă atragă. Am fost înfluenţat atît de bunicul meu, învăţător maramureşean, colaborator în anii '30 al Arhivei de Folclor de la Cluj condusă de Ion Muşlea, cît şi de un unchi, Vasile Bologa, geolog cu lungi stagii de prospecţiuni în Africa Centrală, care îmi stîrnea interesul cu variatele lui preocupări în domenii precum etnomineralogia, etnologia şi toponimia. De fapt, la acest unchi am dat peste cartea lui Oişteanu, şi apoi m-am grăbit să o cumpăr. Am luat şi ediţia reeditată în acest an la Polirom, dar mă simt ataşat de exemplarul vechi, în care găsesc cu plăcere sublinierile şi adnotările lecturilor mele succesive, unele datînd de pe vremea liceului, cînd în vacanţe făceam cercetări de teren, culegeam descîntece şi participam la sesiunile de comunicări ale elevilor, cu lucrări despre practicile magice din Marmureş. Mărturisesc că m-am regăsit în formularea Otiliei Hedeşan, care se referea la Grădina de dincolo în următorii termeni: "...toată generaţia mea a parcurs electrizată această carte."

Harap Alb, erudiţia şi conexiunile subtile

Din ediţia cea nouă am aflat că Grădina de dincolo. Zoosophia este o carte scrisă la vîrsta de 26 de ani. Predată la diverse edituri care o resping ("carte cu probleme") sau trenează publicarea, lucrarea apare în sfîrşit, după cum spuneam, în 1980, la Editura Dacia, în prestigioasa colecţie "Discobolul". Volumul propunea o nouă lectură a basmului Harap Alb, din perspectiva mitologiei comparate. Folcloriştii abordaseră mitul din perspectiva studiilor naratologice sau prin grila unor metode aflate atunci "la modă", precum structuralismul,