- zile şi nopţi non-stop... -

De peste şase decenii, cînd se lasă vara, „francezul mijlociu“ merge la Avignon ca la Mecca. Inutil să mai precizăm, la Festivalul de teatru de la Avignon. Pelerinaj obligatoriu, cel puţin o dată în viaţă, şi nu numai pentru oamenii de meserie. Spectatorul de bază rămîne „dăscălimea“, cum s-ar spune pe la noi, profesori sau învăţători, tineri sau pensionari, care vin cu un entuziasm pe care nimic nu-l poate ostoi. Neobosiţi, căci aici se joacă teatru de la 10 dimineaţa pînă după miezul nopţii... Dar cine a venit la Avignon să se odihnească? Bineînţeles, există două festivaluri: in-ul şi off-ul. In-ul e domeniul consacrat sau oficial, dar care nu are nimic „instituţional“, în sensul îngheţat al tradiţiei. Dimpotrivă, anul acesta ca şi în anii trecuţi, tot ce „mişcă“ în noul teatru european, experimente şi noi tendinţe îşi au locul aici: Simon McBurney, Christoph Marthaler, Romeo Castellucci, Josef Nadj, Thomas Ostermeier, Christophe Honoré, Katie Mitchell... De fapt, criteriul „administrativ“ care poate defini in-ul este faptul că are o direcţie (Vincent Baudriller et Hortense Archambault, care vor lăsa locul la anul regizorului Olivier Py, actualul director al Teatrului Odéon Europe) ce propune o selecţie, cu sprijinul unui „artist asociat“ (anul acesta Simon McBurney) şi mai ales dispune de subvenţii şi fonduri de mecenat importante. Dimpotrivă, mai tînărul Festival off acoperă peste o mie de reprezentaţii, e răspîndit în peste o sută de spaţii de joc. Nu există nici o preselecţie, decît cea a posibilităţilor financiare ale fiecărei trupe să închirieze o sală, deşi multe reuşesc să capete diverse finanţări publice locale sau private. Peste 80% din aceste spectacole sînt neinteresante, sau la un nivel de vulgaritate şi încropeală ce nu au decît o scuză: Festivalul off este, cum am spus, o piaţă, şi criteriile comerciale pot fi