● Călătoriile lui Gulliver, după Jonathan Swift; coordonator: Silviu Purcărete; Teatrul Naţional „Radu Stanca“, Sibiu.
Podeaua Catedralei Saint Patrick din Dublin este mozaicată, cu tonuri de verde şi ocru. O placă cenuşie marchează locul de veci lui Jonathan Swift, care a fost diacon la Saint Patrick între 1713 şi 1745, perioadă în care a scris Călătoriile lui Gulliver (Travels into Several Remote Nations of the World). O copie a podelei se regăseşte în spectacolul sibian după Călătorii... în care Silviu Purcărete construieşte, într-o formulă modulară, un tablou halucinant despre degradarea umanităţii.
DE ACELASI AUTOR Această tăcere care ţîşneşte Mariana Mihuţ şi Victor Rebengiuc interpretează Conu Leonida Despre tigri şi frică Cînd sufletul se scurge din sticlăDin păcate, podeaua este puţin vizibilă pentru spectatori (doar de la balcon şi numai în a doua parte a spectacolului, căci în prima este acoperită de fîn) şi, în lipsa unui caiet-program care să menţioneze legătura directă cu St. Patrick & Swift, rămîne un simplu element de decor (scenografia: Dragoş Buhagiar). În geometria spectacolului, podeaua reprezintă însă mai mult decît un detaliu estetic. Spiritul scriitorului de sub mozaicul-lespede de mormînt şi vocea regizorului citind sfătos din sumbrele panseuri swiftiene (Cartea a patra a Călătoriilor...) constituie axa nevizibilă a spectacolului, care întretaie o alta, formată din bătrînul Swift, pe jumătate decrepit, pe jumătate de o luciditate cinică, şi un copil care „călăreşte“ o bicicletă de lemn în formă de cal. Cu autorul – metaforic – sub picioare şi cu regizorul asimilîndu-i vocal identitatea, între imaginea lui Swift, tronînd în fundal nebun şi mizantrop, şi efigia candorii (copilul), spectacolul oferă o suită de meditaţii performative despre supliciul de a trăi, existenţa ca degradare certă, cruzimea necesară (şi, de ce nu, plăcută