Trecînd peste definiţia scolastică a cutremurelor de pămînt, să spunem că seismul este unul dintre cei mai de temut „ucigaşi“ dintre fenomenele naturale, iar impactul economic, psihologic şi sociologic este deosebit. E vorba de un fenomen aşteptat, dar care mai mereu ne ia pe nepregătite, cu manifestări dramatice şi urmări severe, greu de analizat numai dintr-un unghi de vedere, necesitînd conclucrarea unui spectru larg de profesiuni – seismologi, ingineri, geologi, arhitecţi, urbanişti, economişti, sociologi etc. Dezbateri ample şi un lung şir de articole ar permite astfel de abordări. Mă voi limita numai la una. Constructorul, inginerul şi, în particular, inginerul proiectant de structuri au o responsabilitate uriaşă în ceea ce priveşte limitarea efectelor dezastrelor naturale.
Intensitatea unui cutremur nu poate fi apreciată suficient de sugestiv doar prin magnitudine (energia degajată în focar), ea depinde de foarte mulţi factori (distanţă epicentrală, adîncimea hipocentrului, acceleraţia terenului, perioada mişcării, tipul de sol pe care este fundată construcţia etc.). Trebuie spus că, în Bucureşti, de exemplu, pe o axă aproximativă N-S, valorile înregistrate sînt de la dublu la simplu. La Mexico City, acelaşi cutremur produs la mare distanţă a fost înregistrat de cinci ori mai puternic pe un amplasament aflat la numai 8 km faţă de un altul. Oarecum paradoxal pentru neiniţiaţi, scara Mercalli, deşi una profund subiectivă (se referă la aprecierea efectului pe care un cutremur îl are asupra oamenilor sau construcţiilor), este mult mai relevantă, pentru că ea zugrăveşte sugestiv efectul.
Mai trebuie amintit că nici un cutremur nu seamănă cu altul. Numai unul din cîteva sute de cutremure are efecte notabile asupra Bucureştiului. La fel, se poate remarca că în Bucureştiul aflat sub influenţa cutremurului vrîncean, construcţiile de înălţime medie (8-15
