Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băişanu şi-a uitat buletinul la prima încercare de a vota la referendum

Publicat in Monitorul de Suceava, luni 30 iulie 2012 ·

Preşedintele Organizaţiei Judeţene Suceava a PNL, Alexandru Băişanu, s-a prezentat de două ori la secţia de votare la care este arondat, având în vedere că la prima încercare de a vota la referendum şi-a uitat buletinul acasă. Băişanu s-a prezentat la vot în jurul orei 10:00, însă înainte de a intra în secţia de votare şi-a dat seama că nu are buletinul la el, fiind nevoit să se întoarcă acasă pentru a-l lua.

După ce a revenit, Alexandru Băişanu a ţinut să voteze în cabina cu numărul 3, precizând ulterior că acesta este o cifră care îi poartă noroc.

După ce şi-a exprimat opţiunea la referendumul naţional pentru demiterea preşedintelui României, liderul PNL Suceava a declarat că a votat pentru ca românii să scape de scandaluri şi de „urmăriţi şi urmăritori doar de dragul politicului şi al spectacolului”. „Am votat pentru normalitate şi pentru seriozitatea actului politic şi administrativ local şi naţional. Avem nevoie de linişte, de încredere şi de putere pentru a face lucruri importante pentru ţara aceasta”, a ţinut să precizeze Băişanu.

El a vrut să amintească faptul că duminică a fost şi Ziua Imnului Naţional, „o zi specială pentru români”.

„Ne aducem aminte cu toţii de . Sper ca lucrul acesta să se întâmple astăzi. Pentru că de fiecare dată când românii au hotărât pentru ei, au luat şi măsuri categorice. Să ne aducem aminte de Marea Unire, de Mica Unire, şi de toate momentele importante ale istoriei naţionale româneşti în care poporul a hotărât să-şi ia soarta în mâini. Sperăm că şi de data aceasta se va întâmpla acelaşi lucru”, a mai spus preşedintele liberalilor suceveni.

Preşedintele Organizaţiei Judeţene Suceava a PNL, Alexandru Băişanu, s-a prezentat de două ori la secţia de votare la care este arondat, având în vedere că la prima încercare de a vota la referendum şi-a uitat buletinul acasă. Băi

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rata anuală a inflației a coborât la 5,12%, în mai 2024

Ziua Constanta acum o ora
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 1,24%, cele nealimentare cu 6,38%, iar serviciile cu 9,29%, potrivit datelor publicate miercuri de Insti

ANI a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate de 1.374.478 lei între averea dobândită şi veniturile realizate de un funcţionar public cu statut special la Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Arad /Medic, în incompatibilitate

News.ro acum 48 minute
Agenţia Naţională de Integritate a constatat averea nejustificată, starea de incompatibilitate sau a sesizat organele de urmărire penală în cazul a 4 persoane. În cazul lui Popovici Cosmin Ovidiu Florian, funcţionar public cu statut special în cadru

Patronii depozitului GPL, care a explodat la Crevedia, au fost trimiși în judecată. Ce acuzații le aduc procurorii

Ziare.com acum o ora
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL, au fost trimiși în judecată miercuri de Parchetul General, fiind acuzați de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru și nerespectarea siguranței la locul de muncă, anunță G4M

Gheorghe Dincă, găsit inconştient în celulă! Monstrul din Caracal, la un pas de moarte

Cancan acum 3 ore
Momente de coșmar pentru Gheorghe Dincă în penitenciarul Craiova! Bărbatul în vârstă de 71 de ani, cunoscut drept Monstrul din Caracal, și-a văzut moartea cu ochii. Acesta s-a prăbușit la podea și a fost găsit inconștient în celula sa. Ceilalți deți

Atac aerian asupra Israelului. Aproape o sută de rachete au fost lansate din Liban

Mediafax acum 19 minute
Aproximativ 90 de rachete au fost lansate din Liban spre nordul Israelului miercuri dimineaţă, anunţă armata israelienă. „Unele dintre lansări au fost interceptate, s-au depistat prăbuşiri în mai multe zone din nordul ţării, în urma cărora au izbucn

Două persoane au fost trimise în judecată în dosarul exploziei de la Crevedia

Mediafax acum 2 ore
„În perioada 30 septembrie 2020-26 august 2023, în calitate de asociaţi şi administratori în drept şi în fapt ai unei societăţi comerciale, în mod sistematic, au promovat în cadrul societăţii o politică de funcţionare a acesteia grefată pe încălcare

Jandarmeria: Luni seara, la Biroul Electoral Sector 1 a fost observat un bărbat care umbla într-un sac. A spus că erau materiale auxiliare. Un membru al biroului a comunicat că nu este nicio problemă

G4Media acum 34 minute
Jandarmeria Capitalei a anunțat că, luni seara, la Biroul Electoral Sector 1 un jandarm a observat un bărbat care umbla într-un sac și care i-a spus că acesta s-a rupt, iar în el sunt materiale auxiliare folosite în procesul de votare. Jandarmul a v

Marcel Ciolacu ne-a dat o țeapă. Iar Ciucă, o țeapă și mai mare

Ziua News acum 24 minute
Într-un discurs triumfalist, imediat după exit-poll, Marcel Ciolacu ne-a asigurat că cea mai mare victorie a struțo-cămilei PSD-PNL, care, vezi Doamne, nici în ruptul capului nu vrea să se transforme în partid stat, a constat în legitimarea prin vot

Războiul din Ucraina. Rusia a lansat un atac major cu rachete balistice şi drone asupra Kievului

Mediafax acum 3 ore
„Inamicul a lansat un alt atac cu rachete asupra capitalei! Atacul a fost combinat, cu diferite tipuri de arme folosite. Inamicul a lansat rachete de croazieră Kh-101/Kh-555/Kh-55”, se precizează în postarea de pe Telegram. Potrivit rapoartelor prel

ALEGERI LOCALE 2024 - Clotilde Armand reclamă că au mai dispărut 1000 de buletine de vot ”din pixul PNL-PSD” / Mesajul pentru Marcel Ciolacu

News.ro acum 2 ore
Primarul Sectorului 1 Clotilde Armand, care îşi dispută victoria în cursa pentru Primărie cu candidatul PSD-PNL George Tuţă, susţine miercuri dimineaţă că peste 1.000 de buletine de vot, în alb, de la Secţia de votare nr. 29, la Centrul Social Sf. L

Vremea

București
acum

28°
mie.

20°/33°
joi

19°/31°
vin.

19°/25°
sâm.

18°/27°
Iasi
acum

22°
mie.

16°/23°
joi

18°/21°
vin.

16°/22°
sâm.

13°/25°
Constanta
acum

29°
mie.

21°/29°
joi

20°/24°
vin.

19°/24°
sâm.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

14°/24°
joi

14°/20°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/25°
Timisoara
acum

22°
mie.

16°/24°
joi

15°/23°
vin.

14°/26°
sâm.

14°/29°