Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Vasile Cepoi despre introducerea coplatii in sanatate: Nu ar aduce bani in sistem, dar este o prevedere impusa

Publicat in HotNews, duminică 12 august 2012 ·

Ministrul Sanatatii, Vasile Cepoi, a admis duminica, in cadrul emisiunii Talk B1 de pe B1 TV, ca introducerea coplatii in sistemul medical nu ar aduce bani la buget, singurul obiectiv al masurii fiind reglarea unor mecanisme de consum. Desi, prin legea in forma actuala, nu duce nici la realizarea acestor obiective, admite ministrul.

"Eu ca tehnocrat, nu ca ministru, spun ca aceasta coplata, asa cum este legiferata la ora actuala, nu va aduce niciun beneficiu; dar eu, in calitate de ministru, sunt obligat sa aplic legea; de aceea, cautam o solutie cat mai buna pentru aplicarea acestei coplati", a spus Cepoi.

Potrivit ministrului, obiectivele coplatii sunt doua: de a reduce cererea nejustificata de servicii, oferind exemplu faptul ca 15% din internari nu sunt justificate medical, si acela de a rezolva suspiciunea care exista la ora actuala, uneori confirmata de controale, ca anumiti furnizori de servicii medicale ar raporta servicii pe care nu le-au efectuat.

Ministrul a explicat ca, in conditiile in care sunt foarte multe categorii de persoane scutite de coplata, raman doar vreo cinci milioane de platitori, respectiv persoanele active in campul muncii si care consuma doar 10-15% din serviciile medicale, obiectivele coplatii, in forma actuala, nu ar putea fi indeplinite si "cu atat mai putin e vorba sa se aduca vreun venit in sistemul de sanatate".

"Banii nu sunt platiti catre sistemul de sanatate, ci catre furnizorul de servicii. Bani raman la medicul de familie, la cabinetul medical, la laborator, la spital, numai ca sumele respective vor fi foarte mici, nereprezentative", a mai spus ministrul.

Sambata, ministrul Vasile Cepoi a anuntat ca masura coplatii va fi amanata pentru a fi negociata intre asociatiile de pacienti si minister.

'); } var domain = document.domain; var domain_split = domain.split('.

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ştefan Birtalan, dublu campion mondial şi cel mai bun handbalist al lumii timp de trei ani, a murit

Mediafax acum 51 minute
„Ne-a părăsit un Uriaş! Drum lin, Ştefan Birtalan! Ştefan Birtalan (75 de ani), dublu campion mondial şi cel mai bun handbalist al lumii în 1974, 1976 şi 1977, a încetat din viaţă, astăzi (luni - n.r.), în jurul orei 6:00. Vicecampionul olimpic de l

VIDEO Florian Coldea, la Poliție pentru controlul judiciar: Am totală încredere în justiţie

HotNews acum 27 minute
Fostul șef al SRI Florian Coldea a mers luni luni la o secţie de poliţie din Voluntari pentru a semna controlul judiciar în dosarul în care este cercetat pentru trafic de influenţă. Asaltat de jurnaliști cu întrebări, Coldea a refuzat să răspundă, s

Peste 2.000 de persoane s-ar putea să fi fost îngropate de vii în urma alunecării de teren din Papua Noua Guinee, potrivit autorităţilor. Căutările sunt îngreunate de luptele dintre triburi - VIDEO

News.ro acum o ora
Peste 2.000 de persoane s-ar putea să fi fost îngropate de vii de alunecarea masivă de teren care s-a produs săptămâna trecută în Papua Noua Guinee, a declarat luni guvernul, în condiţiile în care terenul instabil şi dificultatea de a trimite ajutoa

Tragedie în Bistriţa. Un bărbat prins de un mal de pământ a murit

Mediafax acum 2 ore
„La locul solicitării au fost direcţionate de urgenţă un echipaj de descarcerare grea, containerul Multirisc, o autospecială de stingere pentru transport personal şi o autospecială cu materiale şi accesorii specifice, necesare în astfel de misiuni d

Un val de aer rece ajunge în România: scad temperaturile și vin vijelii, ploi torențiale şi vânt

Adevarul acum o ora
Vremea se schimbă la început de săptămână. Până miercuri, 29 mai, sunt așteptate ploi însemnate cantitativ și, local, furtuni, în Moldova, estul Munteniei, Dobrogea și estul Transilvaniei, iar pe spații mai restrânse, și în restul teritoriului, potr

Tragedie la Botoșani: Un bărbat și-a omorât soția, apoi s-a spânzurat. Femeia avea răni în zona capului

Ziare.com acum o ora
IPJ Botoșani a anunțat că un bărbat și soția lui au fost găsiți decedați, luni, 27 mai, în casa lor din Botoșani. El a fost găsit spânzurat, iar femeia avea mai multe răni la cap. Primele informaţii arată că bărbatul şi-ar fi ucis soţia, iar apoi s-

Gorj: 1.000 de panouri au fost montate la parcul fotovoltaic de la Spitalul TBC din Dobriţa

Mediafax acum 29 minute
Proiectul este finanţat în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României, Componenta C5 - Valul Renovării, Axa 2 - Schema de granturi pentru eficienţă energetică şi rezilienţă energetică în clădiri publice, Operaţiunea B.2: Renovar

Al doilea cutremur în România, în câteva ore. Zona în care s-a simțit cel mai puternic

Ziare.com acum 3 ore
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului anunță că un nou cutremur slab cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni dimineaţa, 27 mai, la ora 7:16, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea. Seismul a avut loc la adâncimea de 127,1

Termoenergetica anunţă lucrări la reţeaua de termoficare în patru sectoare ale Capitalei

Mediafax acum 2 ore
Vor fi efectuate intervenţii la Magistrala 2 Sud - conductă Dn 700mm, în cadrul Lotului 5, Obiectivul 5 din POIM, în zona Şoselei Ştefan cel Mare din Sectorul 2. Se vor executa lucrările de demontare a tronsonului de conductă veche şi de montare a u

Spania va livra Kievului rachete Patriot şi tancuri Leopard

Adevarul acum o ora
Spania intenţionează să trimită Ucrainei rachete Patriot şi tancuri Leopard, ca parte a unui pachet de ajutor militar de 1,13 miliarde de euro anunţat în aprilie, a informat luni ziarul El Pais, citând surse sub rezerva anonimatului apropiate acestu

Vremea

București
acum

20°
lun.

12°/20°
mar.

13°/20°
mie.

13°/25°
joi

15°/27°
Iasi
acum

20°
lun.

10°/20°
mar.

12°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/23°
Constanta
acum

18°
lun.

12°/18°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/20°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/19°
mie.

12°/19°
joi

12°/20°
Timisoara
acum

24°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

14°/24°