Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pe cât de uşor este să măreşti taxele, pe atât de greu este să le scazi

Publicat in Ziarul Financiar, marți 14 august 2012 ·

Singurele avantaje ale disputei care se desfăşoară în aceste zile pe tema numărului de români cu drept de vot este că iese la iveală cât de prost este administrat statul, dacă baza de date numărul unu - evidenţa populaţiei, are erori semnificative şi apoi că este adusă în dezbatere naţională grava problemă a depopulării ţării.

Faptul că sunt de o parte şi de alta aduse argumente privind numărul populaţiei, cu drept de vot sau fără, domiciliată sau nu în străinătate, reprezintă un exerciţiu bun.

Dacă tot lucrează cu date, în sfârşit poate îşi dau seama oamenii care administrează ţara că a guverna înseamnă a urmări indicatori şi a le influenţa valoarea prin politici şi nu a legifera aşa cum fac de ani de zile.

Să îşi dea seama că în ultimă instanţă acest criteriu, al numărului de oameni care trăiesc în România şi nu fug pentru că nu au unde munci este cel la care trebuie să se raporteze pentru a-şi evalua activitatea la guvernare.

Şi câte slujbe au aceşti oameni, ce salarii, ce pensie medie, ce suprafaţă medie au locuinţele lor, câte locuinţe au apă potabilă şi canalizare, câţi medici sunt la mia de locuitori şi câte terenuri de tenis. Şi, de ce nu, câte medalii obţin la Olimpiadă. Câţi bani a cheltuit statul cu bazinele de înot şi ce medalii a obţinut România la olimpiadă la acest sport? Cât a cheltuit pentru stadioane în ultimii patru ani şi pe ce poziţie este România în prezent în clasamentul FIFA ca urmare a acestor investiţii? Cât a cheltuit pentru informatizare în şcoli în ultimii patru ani şi cum au evoluat rezultatele elevilor în această perioadă?

Că dacă s-ar uita în statistici, ar vedea că lovitura dură dată consumului din 2010, din două părţi odată - prin majorarea TVA şi reducerea salariilor - s-a văzut imediat în câtă carne, cât lapte şi cât zahăr au consumat românii. Faci o politică, adopţi o măsură, ai un rezultat.

În 2

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sonda lansată de China la începutul lunii mai a asenelizat pe partea îndepărtată a Lunii

News.ro acum o ora
O sondă lansată de China la începutul lunii mai a aselenizat pe partea îndepărtată a Lunii pentru a colecta mostre, marcând un pas înainte în ambiţiosul program al ţării, a anunţat, duminică, agenţia China Nouă, citată de AFP. Sonda Chang'e 6, care

Italia se roagă pentru Patrizia, Bianca şi Cristian: Speranţele ca tinerii de origine română să fie găsiţi în viaţă, după ce au fost luaţi de apele râului Natisone, sunt tot mai mici

HotNews acum o ora
Speranţele ca trei tineri de origine română să fie găsiţi în viaţă, după ce au fost luaţi de apele râului Natisone, care a ieşit din matcă, sunt tot mai mici, anunţă presa italiană, citat[ de News.ro. Râul Natisone din regiunea VenetoFoto: HotNews.r

Cum profită FCSB de triumful lui Real Madrid din finala Ligii Campionilor

HotNews acum o ora
„Galacticii” au câștigat sâmbătă searp al 15-lea trofeu UCL, după 2-0 cu Borussia Dortmund. FCSB a urmărit cu interes finala Champions League, una care influențează considerabil traseul „roș-albaștrilor” în preliminariile viitorului sezon, scrie Gol

Microîntreprinderile realizează peste o treime din profitul net total din economia României

Mediafax acum o ora
Microîntreprinderile, adică firmele care au între 0 şi 9 sa­lariaţi şi o cifră de afaceri de cel mult 2 milioane de euro, generează doar 12% din cifra de afaceri totală din economie, chiar dacă reprezintă 93% din numărul total de companii de pe plan

Rezultate LOTO 6/49 duminică, 2 iunie 2024. Care sunt numerele câştigătoare

Adevarul acum o ora
Duminică, 2 iunie, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc. La ultimele trageri, Loteria Română a acordat peste 16.000 de câştiguri, în valoare totală de peste 868.300 de lei.

Constanța găzduiește evenimente de neratat duminică, 02 iunie 2024!

Ziua Constanta acum 59 minute
Azi, 02 iunie 2024, în Constanța, sunt o varietate de evenimente care să acopere diverse interese și preferințe ale locuitorilor. Sunteți invitați să vă bucurați de aceste evenimente și să vă creați amintiri frumoase în acest weekend! Duminică, 2 iu

Alegeri în India: Narendra Modi, aproape să obţină un al treilea mandat de premier

News.ro acum 2 ore
Prim-ministrul indian Narendra Modi este pe cale să fie reales pentru un al treilea mandat consecutiv în fruntea ţării, după ce sâmbătă s-au încheiat şase săptămâni de alegeri generale, relatează AFP. Rezultatele scrutinului, cel mai mare din istori

Încă o favorită eliminată în turul trei la Roland Garros - Tabloul optimilor

HotNews acum 10 ore
​Madison Keys a fost eliminată în turul trei la Roland Garros, după ce a fost învinsă în două seturi de Emma Navarro, scor (5)6-7, (3)6-7. Madison KeysFoto: Dubreuil Corinne/ABACA / Abaca Press / Profimedia >> Bianca Andreescu, eliminată în turul tr

Prognoza meteo 2 iunie 2024: Vreme de vară în toată țara. Unde va fi cel mai cald

Adevarul acum o ora
Meteorologii au anunțat că duminică, 2 iunie 2024, temperaturile vor continua să crească în aproape toată țara astăzi. Vremea va fi călduroasă, cu șanse reduse de precipitații spre seară și noaptea.

După un meci epic de patru ore şi jumătate, încheiat după ora 03.00, Novak Djokovici s-a calificat în optimi la Roland Garros

News.ro acum o ora
Condus cu 2-1 la seturi, la ora 01.30 într-un meci care a început după ora 22.30, sâmbătă, pe terenul central, Novak Djokovici, locul 1 ATP, a reuşit în cele din urmă să se impună în faţa italianului Lorenzo Musetti (locul 30 mondial), scor 7-5, 6-7

Vremea

București
acum

26°
dum.

19°/30°
lun.

19°/34°
mar.

18°/31°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

23°
dum.

18°/30°
lun.

16°/31°
mar.

18°/30°
mie.

15°/26°
Constanta
acum

25°
dum.

20°/26°
lun.

20°/25°
mar.

19°/24°
mie.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

14°/25°
lun.

13°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

22°
dum.

15°/27°
lun.

16°/25°
mar.

15°/24°
mie.

15°/26°