Nu ştiu dacă majoritatea oamenilor funcţionează astfel, însă eu ţin foarte mult la libertatea mea, pe cînd cea a celorlalţi mă irită, uneori, nespus. Egoism sau spirit de conservare, vorbesc despre acea mulţumire cînd medicul te cheamă dintr-un oarecare motiv pe tine înaintea altora şi despre acea (de multe ori exprimată) încruntare şi întunecare a minţii cînd un altul este chemat, exact în aceleaşi circumstanţe, înaintea ta. Aceeaşi situaţie, schimbare radicală a perspectivei, oricît de drept, empatic şi de treabă am fi. Libertatea, social vorbind, ţine de două entităţi: propria persoană şi ceilalţi. Să le luăm pe rînd.
De ce ţin oamenii atît de mult la libertatea proprie?
Libertatea este socotită din principiu un echivalent al fericirii, oamenii nerezistînd la constrîngeri şi îngrădiri. Exemplul cel mai elocvent este închisoarea, spaţiu al închiderii fizice unde de obicei are loc eliberarea sufletului sau cel puţin o iluzie înlocuitoare a libertăţii, fie ea contrabandă, reverie, tunel săpat în pămînt sau putere asupra celorlalţi închişi. Omul are nevoie să se creadă (chiar dacă niciodată nu este pe deplin) liber, altfel totul este lipsit de speranţă şi sens.
Cu toate acestea, simt că libertatea în ziua de azi este supraestimată. Daniel Gilbert, faimos psiholog şi profesor la Universitatea Harvard din Statele Unite, demonstra că, dacă un om are prea multă libertate, tradusă practic în prea multe alternative, consecinţa nu este nici pe departe fericirea, ci... stresul. De fapt, cu cît mai puţine sînt opţiunile noastre şi mai precis drumul pe care trebuie să mergem, cu atît mai liniştiţi şi fericiţi sîntem. (Vă las pe dumneavoastră să vă gîndiţi la situaţia repartiţiilor comuniste vs alegerea carierei de către tinerii din ziua de azi.)
Se ajunge astfel la polul opus – şi anume libertatea ca echivalent al nefericirii. Din prea multă liberta