Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oraşul-canal – Galaţiul duhneşte a hazna

Publicat in Vremea Noua, vineri 7 septembrie 2012 ·

În timp ce mirosurile neplăcute au învăluit oraşul, autorităţile se înghesuie să ne explice că de vină ar fi nişte… porci * Mult mai plauzibilă, dar nerecunoscută, este varianta potrivit căreia pantele de scurgere din canalizări nu sunt bine calculate, iar aerul intrat prin gurile de scurgere de la Dunăre împinge mirosul în oraş * Autorităţile de mediu ar putea demara verificări în acest caz

Autorităţile locale se dau la fund în timp ce mirosurile pestilenţiale ce provin de la colectoarele de apă uzată îşi fac simţită prezenţa în tot oraşul. Patru colectoare de apă uzată din oraş sunt descoperite, dar directorul tehnic al SC Apă Canal, Niţă Podaru, neagă că mirosurile ar putea proveni de la canalizări şi aruncă vina pe ferma de porci din judeţul vecin. “Nu este posibil să provină mirosul de la colectoare pentru că toate sunt închise. Mirosul provine de la crescătoria de porci de peste Dunăre. Bate vântul de sud-vest şi aduce mirosul încoace”, a explicat Niţă Podaru. Declaraţii similare au şi angajaţii din cadrul Biroului de Presă al Primăriei, potrivit cărora mirosurile nu au cum să provină de la bazinele de colectare pentru că acestea sunt curăţate la fiecare 48 de ore. „Acolo e un cumul de factori, apa mejeră plus căldura care fac ca uneori să miroasă, dar mirosurile acelea îngrozitoare vin de peste Dunăre, de la ferma de porci. La colectoarele de apă menajeră din oraş există o dispoziţie ca ele să fie curăţate din când în când”, explică cei de la Primăria Galaţi.

Latrina din oraş şi porcii de la distanţă

Problema nu este însă una nouă. An de an se petrece acelaşi lucru atunci când nivelul Dunării scade. În plus, mirosurile de canalizare nu pot veni din altă direcţie decât din canalizări, cu toate că reprezentanţii societăţii Apă-Canal au încercat să minimalizeze problemele pe care reţeaua le are, aruncând vina pe acea fermă de porci de pe raza

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum 4 ore
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 3 ore
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum 2 ore
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 3 ore
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 6 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 7 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Chiriţoiu, Consiliul Concurenţei: Aşteptarea este ca în doi ani Tarom să devină o companie profitabilă. Statul român nu mai are voie să dea alţi bani Tarom

News.ro acum 6 ore
Ajutorul de stat individual de restructurare aprobat de Guvern în favoarea Tarom reprezintă ultimii bani pe care statul român mai are voie să-i dea către transportatorul aerian naţional, a declarat, sâmbătă, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bog

Urs observat în centrul staţiunii Sinaia. Localnicii şi turiştii au primit mesaj RO-Alert

News.ro acum 2 ore
Un urs şi-a făcut apariţia, sâmbătă seară, în zona centrală a staţiunii Sinaia, iar autorităţile au transmis mesaj RO-Alert localnicilor şi turiştilor pentru a-i avertiza asupra pericolului.

Vremea

București
acum

17°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/16°
mie.

13°/22°
Iasi
acum

17°
dum.

13°/25°
lun.

12°/23°
mar.

14°/22°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/19°
lun.

14°/17°
mar.

14°/16°
mie.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

11°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

15°
dum.

13°/25°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/25°