Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Emblema învăţământului din Rădăuţi, Colegiul „Eudoxiu Hurmuzachi”, cu acoperişul ciuruit

Publicat in Monitorul de Suceava, vineri 7 septembrie 2012 ·

Situaţie limită la cea mai importantă unitate de învăţământ din Rădăuţi. Din cauza intemperiilor şi a vechimii, acoperişul Colegiului Naţional „Eudoxiu Hurmuzachi” s-a transformat de câţiva ani buni într-o adevărată sită. Fiecare ploaie transformă podul celei mai prestigioase unităţi de învăţământ din Rădăuţi într-o adevărată piscină, apa scurgându-se fără nici un fel de oprelişti prin găurile din ţigla acoperişului.

Marian Olaru, directorul Colegiului Naţional „Eudoxiu Hurmuzachi” recunoaşte că situaţia este extrem de delicată, iar clădirea, inclusă în rândul monumentelor istorice, este supusă unui proces de degradare mult mai intens.

Două ar fi cauzele pentru care s-a ajuns în această situaţie. Pe de o parte este vorba de vechimea clădirii şi a acoperişului. Clădirea a fost construită în 1853, iar acoperişul a fost schimbat în 1922, iar patina timpului şi-a pus din plin amprenta. În plus în urmă cu câţiva ani, peste municipiul Rădăuţi s-a abătut o minitornadă, care a luat pur şi simplu pe sus o parte din acoperişul Colegiului Naţional „Eudoxiu Hurmuzachi”.

„La acea vreme am reuşit să reparăm stricăciunile cu ajutorul părinţilor. Este insuficient ceea ce s-a realizat, iar acoperişul trebuie schimbat cât mai urgent, fără a mai pune la calcul şi alte priorităţi ale acestei unităţi de învăţământ, cum ar fi izolarea termică, ceea ce ar conduce la mari economii la plata încălzirii pe timp de iarnă, când cheltuim în jur de şapte miliarde de lei vechi lunar”, a explicat directorul Marian Olaru.

Povestea unei finanţări de un leu acordate de Primăria Rădăuţi

Eforturile pentru a schimba acoperişul vechi de 90 de ani au început încă din 2010. Cu acea ocazie, Colegiul Naţional „Eudoxiu Hurmuzachi” a primit 50.000 de lei din partea Guvernului României. Banii au venit însă mult prea târziu, contractul cu firma de construcţie fiind semnat pe 17

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024. Cine a câştigat, cine a pierdut şi cine a dat-o în bară la alegerile europene

News.ro acum 8 ore
Un lucru este sigur după alegerile de duminică pentru Parlamentul European: nu toată lumea sărbătoreşte. Extrema dreaptă a avut o noapte bună, dar alţii nu prea. În timp ce dreapta a câştigat în forţă, verzii şi liberalii au avut o noapte grea. Iar

Niciun român în Consiliul Local Sfântu Gheorghe, din Covasna. Primarul UDMR propune un consiliu consultativ

HotNews acum 4 ore
Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR) a obţinut toate cele 21 de locuri în Consiliul Local Sfântu Gheorghe, niciuna dintre celelalte şase formaţiuni politice participante la alegerile de duminică neîntrunind numărul necesar de voturi pe

Aeronava în care se afla vicepreşedintele statului Malawi a dispărut

Mediafax acum 7 ore
O aeronavă în care se afla vicepreşedintele Saulos Chilima din Malawi a dispărut. La bord se aflau şi alte nouă persoane, se arată într-un comunicat al biroului preşedintelui. Avionul a dispărut luni în apropierea capitalei statului african.

Cod roșu de furtuni în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 9 ore
< p> Meteorologii au emis luni după-amiaza o avertizare Cod roșu de furtuni valabilă în mai multe localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Sunt vizate localitățile Caransebeș, Oțelu Roșu, Zăvoi, Berzovia, Turnu Ruieni, Obreja, Băuțar, C

Noi tensiuni în administraţia de la Kiev. Şeful agenţiei de reconstrucţie din Ucraina demisionează cu o zi înainte de o conferinţă internaţională

HotNews acum 2 ore
Şeful agenţiei de reconstrucţie a Ucrainei, Mustafa Nayyem, a demisionat cu o zi înainte de o conferinţă internaţională privind reconstrucţia pe termen lung a ţării, spunând că a fost împiedicat să participe după ce a fost sistematic subminat de guv

Cine va prelua șefia interimară a USR după demisia lui Cătălin Drulă

HotNews acum 6 ore
Octavian Berceanu, membru PSD și fost comisar al Gărzii Naţionale de Mediu, scrie luni într-o postare pe Facebook că, după demisia lui Cătălin Drulă de la șefia partidului, Dan Barna va fi preşedintele interimar al USR. Dan BarnaFoto: INQUAM Photos

Rareş Bogdan: Domnul Stănescu încearcă să îl împringă pe scări pe domnul Ciolacu / Cel mai potrivit la preşedinţia României este Nicolae Ciucă / Vom sta de vorbă cu PSD mâine, vom avea poziţia domniior lor, exprimată prin viu grai, nu prin presă

News.ro acum 7 ore
Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a declarat luni, după anunţul secretarului general al PSD, Paul Stănescu, că PSD va organiza Congres săptămânile viitoare pentru stabilirea prezidenţiabilului, că acesta încearcă să îl împringă pe scări pe li

Incident la graniţa NATO. Un avion militar rus a încălcat spaţiul aerian al Finlandei

Mediafax acum 4 ore
Incidentul a avut loc estul Golfului Finlandei şi a durat aproximativ două minute, a precizat ministerul. Avionul militar rus a pătruns mai mult de doi kilometri în spaţiul aerian finlandez, potrivit Reuters. "Luăm în serios suspiciunea de încălcare

ALEGERI 2024 - Dacian Cioloş: Scorul naţional este un eşec / Este un mesaj şi un duş rece pe care îl primesc cu toată responsabilitatea / Eu îmi voi lua un timp de reflecţie asumându-mi neîndeplinirea unui obiectiv ambiţios

News.ro acum 4 ore
Preşedintele REPER, Dacian Cioloş, afirmă, luni seară, că scorul naţional obinut de partid este ”un eşec”. ”Este un mesaj şi un duş rece pe care îl primesc cu toată responsabilitatea”, a transmis politicianul care anunţă că va reflecta în perioad au

Anchetă în Bucureşti, după ce doi copii ar fi fost agresaţi sexual într-o grădiniţă din Sectorul 1

HotNews acum 5 ore
Poliţiştii din Bucureşti au declanşat o anchetă, după ce au fost sesizaţi de directoarea unei grădiniţe din Sectorul 1 cu privire la faptul că doi copii ar fi fost agresaţi sexual de un educator. Copiii au 5 ani, iar faptele s-ar fi petrecut atât în

Vremea

București
acum

24°
mar.

22°/35°
mie.

20°/31°
joi

19°/31°
vin.

18°/26°
Iasi
acum

20°
mar.

19°/32°
mie.

16°/25°
joi

15°/24°
vin.

13°/22°
Constanta
acum

22°
mar.

21°/26°
mie.

20°/24°
joi

20°/24°
vin.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

17°
mar.

16°/25°
mie.

14°/22°
joi

13°/20°
vin.

14°/22°
Timisoara
acum

20°
mar.

18°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/25°
vin.

16°/25°