Am fost de curînd acolo. Un grup de studenţi din anul V al Facultăţii de Arhitectură din UAUIM făceau acolo practica de releveu, sub îndrumarea colegului meu Petru Mortu. Am avut parte de ghidajul doamnei Dana Cenuşă, o împătimită a locului, care încearcă de cîţiva ani – pe tema punerii în valoare a monumentului – să sensibilizeze persoane, personalităţi, instituţii şi autorităţi.
Ridicat (deşi termenul nu este chiar cel mai adecvat, dată fiind semiîngroparea construcţiilor în teren) pentru a fi un element al centurii de fortificaţii a Bucureştiului şi nefolosind nici măcar o dată scopurilor iniţiale, Fortul 13 este, pe rînd, puşcărie pentru ţăranii răsculaţi în 1907, deţinuţii de drept comun şi politici ai perioadei interbelice, loc al crimelor legionare din ianuarie 1941 şi al celor comuniste de după 1945. Procesul de dezafectare după cutremurul din 1977 este scurt şi dramatic punctat de folosirea sa în decembrie 1989.
DE ACELASI AUTOR Oradea împachetatăToate aceste utilizări au adăugat o serie de clădiri, edicule, împrejmuiri şi modificări ale construcţiilor iniţiale, astăzi lipsite de orice echipament rămas din proiectul militar. Lipsei vreunei evocări a utilizării militare a Fortului 13 i se contrapune o destul de consistentă prezenţă a memoriei puşcăriei politice postbelice. În acest raport specific stă o primă dificultate a perceperii mesajelor sitului: în timp ce planul de ansamblu poate fi înţeles dacă îl priveşti ca pe o fortificaţie, parcurgerea spaţiilor care-l compun te trimite cu precădere către universul penitenciar.
În Reduit vezi dispoziţia specifică arhitecturii militare, dar geometria şi detaliul arhitectural, ca şi puţinul mobilier păstrat, vorbesc despre închisoarea politică unde s-a petrecut tragedia elitelor româneşti în secolul al XX-lea. Absenţa unei efective istorii militare în comparaţie cu „greutatea“ celei generate
