Apărut în Dilema veche, nr. 293, 24 septembrie 2009
Dilema veche a avut o idee bună să facă un număr despre bunătate, apoi, în pereche, un altul, zece ani mai tîrziu, despre răutate. Este mai bine decît să fi ales despre bine şi rău. Binele şi răul se opun pe tărîmul eticii, al moralei. Bunătatea şi răutatea ţin de psihologic, de social. Bineînţeles, pe plan religios se spune că Dumnezeu este bun şi Diavolul este rău. Dar cum nici Dumnezeu, nici Diavolul nu există, vom lăsa această chestiune spre dezbatere celor naivi.
Faimoasa întrebare a lui Diderot "este bun, este rău?" se aplică fiecăruia dintre noi. Şi este bine ştiut că în afară de unele extreme, cum ar fi Maica Tereza şi, în cealaltă extremă, Al Capone, nimeni nu se consideră ca fiind bun sau rău într-o manieră completă şi definitivă. Ai fost rău, spune ea plîngînd, dar el o consolează ştergîndu-i lacrimile, căci iată-l redevenind blînd. Trăim într-o alternanţă, asemeni unei corăbii pe care vîntul o împinge cînd spre nord, cînd spre sud, în funcţie de împrejurări, dacă cîrmaciul nu ar avea propria sa voinţă, şi o direcţie pe care doreşte să o menţină. Într-o oarecare măsură, dar numai într-o oarecare măsură " şi anume în măsura în care sîntem cîrmaci abili şi experimentaţi " putem să ne influenţăm atitudinile.
Dar este cu adevărat naiv cel care pretinde că a fost bun sau rău doar prin propria sa voinţă, şi nu pentru că i s-a întîmplat să bea un pahar în plus, şi după aceea să fie excesiv de generos cu un cerşetor sau să-şi pocnească nevasta. Sper că l-aţi citit pe Dawkins (dacă nu, încă nu e timpul pierdut), şi că aveţi o idee despre teoria "memelor". Dawkins a demonstrat într-o manieră convingătoare " cel puţin natura nu ne oferă nici un exemplu care să-l infirme " că selecţia naturală nu operează la nivelul speciilor, al grupurilor sau al indivizilor, ci la cel al genelor, pentru care ind
