Yisrael Meir Lau a ieşit pe porţile de la Buchenwald, în aprilie 1945, târând un cufăr gol. I-l dăduse un soldat, după ce rabinul Armatei a Treia Americane l-a găsit ascuns îndărătul unei stive de cadavre. Părea speriat şi a încercat să-l îmbrăţişeze, să-l ia cu binişorul. L-a întrebat în idiş:
- Câţi ani ai, fiule?
- Ce contează câţi ani am?
I-a răspuns totuşi, într-un târziu:
- Oricum, sunt mai bătrân decât tine.
Ysrael Meir Lau nu minţea: avea opt ani şi doi ani de lagăr.
- De ce crezi, fiule, că eşti mai bătrân decât mine?
- Pentru că tu plângi ca un copil, iar eu m-am dezvăţat să mai plâng.
Yisrael Meir Lau a purtat cufărul după el peste tot, până în Palestina. Cu el a intrat a mai intrat o dată pe uşa destinului. “Aici e prima mea viaţă”, obişnuia să-i spună soţiei. “Dacă vreodată cei opt copii ai noştri se vor plânge de ceva, dacă îi vor invidia vreodată pe alţii că au mai mult decât ei, arată-le cufărul ăsta…” Copiii n-au apucat să-l vadă. După multe mutări, din oraş în oraş, din casă în casă, cufărul a dispărut. S-a topit, s-a împrăştiat ca un colb. A rămas pe raft doar mânerul tocit. În anii ‘90, pe scena unui simpozion, Elie Wiesel (coleg de Buchenwald, dar cu 9 ani mai mare), i-a dăruit lui Rabbi Yisrael Meir Lau o fotografie, pe care o luase din Muzeul Holocaustului de la Vacuver: “Ăsta erai tu, rabbi, în aprilie 1945”, i-a spus. A dus fotografia acasă, n-a putut s-o privească atunci. Au studiat-o copiii atent şi au exclamat: “Tată, uite cufărul!”… Din imagine îl privea un puşti slăbănog, îmbrăcat în uniformă de Hitler Jugend - (asta găsiseră – ironia istoriei! - prin magazie trupele americane să pună pe el ca să i se potrivească) - în mână cu un cufăr…
Yisrael Meir Lau a ajuns rabinul Netanyei, şef rabinul aşchenaz al Israelului (1993- 2003), este de 7 ani rabinul şef al Tel-Avivului, coordonea
