(Apărut în Dilema, nr. 394, 1-7 septembrie, 2000, la tema "Dulcele și amarul far niente")
"Biet animal! ai grijă de tine."
Cu aceste cuvinte se încheie Călătorie în jurul camerei mele de Xavier de Maistre. Cartea a apărut în 1794 în oraşul natal al autorului, Chambéry, detaliu nelipsit de importanţă pentru un text care este un omagiu fără margini adus buricului. În veacul al XVIII-lea, sediul buricului era în creier; X. de M. - fratele mai mic al agitatului Joseph de M. - întreprinde un voiaj de 42 de zile în interiorul camerei sale, mai exact în interiorul craniului său, şi povesteşte apoi minunatele peisaje văzute acolo.
Pentru epoca de-atunci, vom conveni că nu era mare lucru să stai cu jaluzelele trase fără s-arunci un ochi afară: în pieţele publice cădeau capete, iar pe străzi, distracţia poporului suveran era să vîneze aristocraţi pe care să-i ducă degrabă în pieţele publice... Dar dincolo de această "ramă" îngustă era priveliştea mai largă a unei lumi care, pînă la Revoluţie, se plictisea cumplit. De plictiseală, unii scriau cărţi; şi mai plictisiţi, alţii le citeau; iar cînd şi unii, şi alţii le terminau, se-apucau de altele. "Viciul nepedepsit al lecturii" era, totuşi, cel mai mare viciu al unei societăţi formate din vicioşi, pe care eşafodul i-a pedepsit pentru vicii mult mai mărunte.
DE ACELASI AUTOR Roma I have a dream Cu ochii-n 3,14 AmarantineDouă secole mai tîrziu, stăm din nou în casă, cu jaluzelele trase. Dar nu ne mai contemplăm ţestele, căci nişte inventatori geniali ne-au făcut cadou "ţeasta" care vorbeşte singură şi pe care e mai greu s-o opreşti decît s-o porneşti. Vorbesc, desigur, despre Televiziune.
Semn fără echivoc al unei plictiseli cu atît mai profunde cu cît s-a mutat la suprafaţă, Televiziunea e oţiu pur, în stare minerală. Cum am devenit incapabili să găsim în noi înşine "peisajele minunate" descrise de X