Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Învaţă să scrii!

Publicat in Dilema Veche, miercuri 19 septembrie 2012 ·

● Nina Munteanu, Manual de scriere creativă. Scriitorul de ficţiune. Fă-te publicat! Apucă-te de scris! traducere de Costi Gurgu, Editura Paralela 45, 2011.

Scrierea creativă este o disciplină, din cîte-mi dau eu seama, fără prea mare trecere în mediul scriitoricesc, dar şi editorial de la noi unde se crede, adesea, fie că scrisul este un talent nativ, fie că e o artă care se fură de la maeştri, oricum nu se poate preda la şcoală ca pe-o materie de rînd. Din fericire, în tot mai multe universităţi există astfel de cursuri şi mă aştept ca pe viitor să existe şi contribuţii româneşti, mai ales că foarte mulţi scriitori de la noi predau în facultăţi şi ar putea, la un moment dat, să alcătuiască manuale sau ghiduri de scriere creativă (asta dacă nu cumva astfel de cărţi/cursuri au început să apară deja pe la edituri academice). Şi cred cu toată convingerea că este nevoie de aceste ghiduri şi cursuri şi la noi, unde foarte mulţi scriitori (şi din toate generaţiile) au probleme cu scrisul (stilistice sau de construcţie), probleme care ar putea fi uşor evitate de către viitorii prozatori sau corijate la cei deja formaţi care nu beneficiază, în general, de serviciile unor redactori de carte cu adevărat profesionişti pe mîna cărora să se lase, atunci cînd e cazul, cu încredere. (În paranteză fie spus, rămîne un secret pentru mine, şi o mare sursă de dezamăgire, de ce marile edituri de la noi nu investesc în formarea unor astfel de redactori, dat fiind că masteratele de gen de la noi sînt foarte puţine şi nu toate eficiente; contractul nescris dintre editor, scriitor şi cititor fiind acesta: editura face tot ce trebuie pentru ca o carte să ajungă la potenţialii ei cititori în cea mai bună traducere/redactare posibilă.)

DE ACELASI AUTOR Bilanţ 2012 Cel mai rapid roman din lume Conjuraţia Eminescu (II) Inocenţa. Roman & muzeu Oricum, scrierea creativă rămîne o d

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE UPDATE Alegeri locale 2024. Rezultate: Cine a câştigat la primăriile din oraşele mari din ţară. Situaţia actualizată pe Sectoarele în Capitală

Mediafax acum 33 minute
UPDATE Scoruri strânse la Sectoarele 1 şi 2 Sectorul 1: George Tuţă are 36,29%, iar la mică distanţă este Clotilde Armand cu 35,87%. Sectorul 2: Rareş Hopincă a obţinut 43,35% din voturi, iar Radu Mihaiu are cu aproape un procent mai puţin - 42,48%

Aeronava în care se afla vicepreşedintele statului Malawi a dispărut

Mediafax acum 50 minute
O aeronavă în care se afla vicepreşedintele Saulos Chilima din Malawi a dispărut. La bord se aflau şi alte nouă persoane, se arată într-un comunicat al biroului preşedintelui. Avionul a dispărut luni în apropierea capitalei statului african.

Covasna: Niciun român în Consiliul Local Sfântu Gheorghe

Radio Mures acum o ora
Uniunea Democrată a Maghiarilor din România a obţinut toate cele 21 de locuri în Consiliul Local Sfântu Gheorghe, niciuna dintre celelalte şase formaţiuni politice participante la alegerile de duminică neîntrunind numărul necesar de voturi pentru a

Cod roșu de furtuni în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 2 ore
< p> Meteorologii au emis luni după-amiaza o avertizare Cod roșu de furtuni valabilă în mai multe localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Sunt vizate localitățile Caransebeș, Oțelu Roșu, Zăvoi, Berzovia, Turnu Ruieni, Obreja, Băuțar, C

Cine va prelua șefia interimară a USR după demisia lui Cătălin Drulă

HotNews acum 33 minute
Octavian Berceanu, membru PSD și fost comisar al Gărzii Naţionale de Mediu, scrie luni într-o postare pe Facebook că, după demisia lui Cătălin Drulă de la șefia partidului, Dan Barna va fi preşedintele interimar al USR. Dan BarnaFoto: INQUAM Photos

Rareş Bogdan: Domnul Stănescu încearcă să îl împringă pe scări pe domnul Ciolacu / Cel mai potrivit la preşedinţia României este Nicolae Ciucă / Vom sta de vorbă cu PSD mâine, vom avea poziţia domniior lor, exprimată prin viu grai, nu prin presă

News.ro acum 50 minute
Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a declarat luni, după anunţul secretarului general al PSD, Paul Stănescu, că PSD va organiza Congres săptămânile viitoare pentru stabilirea prezidenţiabilului, că acesta încearcă să îl împringă pe scări pe li

ALEGERI 2024 - Biroul Electoral Judeţean Timiş îşi suspendă activitatea până marţi dimineaţă

News.ro acum 19 minute
Biroul Electoral Judeţean Timiş şi-a suspendat activitatea până marţi dimineaţă la ora 9.00. ”Astăzi, 10 iunie 2024, începând cu ora 19, se suspendă activitatea Biroului Electoral Judeţean nr. 37 Timiş. În acest context, Biroul Circumscripţie Judeţe

Producția de gaze a Gazprom s-a prăbușit până la cel mai scăzut nivel de la înființarea companiei

HotNews acum 3 ore
Gigantul energetic rusesc Gazprom Group a tăiat anul trecut producția sa de gaze naturale cu 13%, aceasta ajungând în 2023 la un minim istoric de 359 de miliarde de metri cubi, a arătat compania în raportul său pe anul precedent, publicat luni și ci

Accident de muncă teribil. Trei bărbaţi au căzut într-un bazin de canalizare, adânc de 5 metri. Unul a murit, doi au fost transportaţi la spital VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Pompierii din Sibiu intervin, luni, pentru salvarea a trei persoane care au căzut într-un bazin adânc de cinci metri, în localitatea Hașag. Este vorba despre trei bărbaţi care au fost scoşi, dar pentru unul a fost declarat decesul. ”La data de 10 iu

Cine sunt românii din diaspora, care au trimis partidul SOS al Dianei Șoșoacă în Parlamentul European

HotNews acum 3 ore
Aproape 15% dintre bărbații români din țările OCDE lucrează în construcții, în timp ce alți 10% lucrează în fabricarea de vehicule și mașini. Agricultura (cultură și producție animală) angajează aproximativ 3,5% din emigranții români, iar o pondere

Vremea

București
acum

34°
lun.

22°/36°
mar.

20°/34°
mie.

20°/32°
joi

19°/31°
Iasi
acum

23°
lun.

18°/32°
mar.

19°/31°
mie.

15°/24°
joi

17°/24°
Constanta
acum

25°
lun.

20°/26°
mar.

20°/26°
mie.

20°/23°
joi

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

17°/28°
mar.

16°/24°
mie.

15°/20°
joi

13°/21°
Timisoara
acum

22°
lun.

20°/30°
mar.

17°/23°
mie.

15°/20°
joi

13°/21°