Spre sfârşitul lunii august, au început previziunile pentru Premiul Nobel pentru literatură: forfota agenţiilor de pariuri a aruncat spre public numele favoriţilor, au pornit comentarii în presă, iar în mediul virtual reacţiile s-a înteţit. Deşi data decernării este surpriză, fiind în fiecare an anunţată mai târziu faţă de celelalte premii, se poate estima joia din a doua săptămână a lunii octombrie.

La "prima strigare", pe primul loc se afla Haruki Murakami, urmat de Mo Yan, urmaţi de olandezul Cees Noteboom şi de albanezul Ismail Kadare, de doi poeţi, sirianul Adonis şi sud-coreeanul Ko Un - eternii candidaţi. Noutatea o aduce italianca Dacia Maraini, dar perechea de americani Philip Roth şi Cormac McCarthy şi israelianul Amos Oz au apărut frecvent pe liste. Canadiana Alice Munro şi spaniolul Enrique Vila-Matas încheie "duzina iniţială".

De ce a sporit interesul pentru premiul Nobel la noi de la un an la altul? Explicaţii sunt multe şi ţin şi de câteva împrejurări fericite, de coincidenţe legate de prezenţa autorilor în spaţiul nostru cultural. În ultimul deceniu, cred că au fost câteva momente privilegiate la care a reacţionat publicul larg, devenit tot mai atent şi mai interesat, chiar în săptămânile ce preced decernarea.

Primul "bang" puternic a răsunat în 2006, când premiul l-a primit un autor din Balcani: Orhan Pamuk, al cărui prim roman tradus în limba română, Mă numesc Roşu, apăruse cu două-trei săptămâni înainte. A fost marea lovitură dată atunci de Livia Szasz, care a coordonat colecţia "Byblos" de la Editura Curtea Veche, a fost revelaţia unui scriitor extraordinar, graţie unei traducătoare extraordinară - Luminiţa Munteanu. Între timp, lui Orhan Pamuk i se dedică o serie de autor la Editura Polirom, iar Luminiţa Munteanu a primit premiul pentru traducere al Uniunii Scriitorilor, Livia Szasz coordonează colecţiile Editurii Leda.

A