Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Succesul „viralelor“ româneşti de pe internet

Publicat in Adevarul, sâmbătă 22 septembrie 2012 ·

Tot mai mulţi oameni caută să facă furori pe internet, să capteze atenția utilizatorilor prin execuții simpatice, șocante, amuzante, irezistibile, care să fie transmise mai departe prietenilor lor. adevărul.ro a stat de vorbă cu cei care au realizat printre cele mai de succes filmuleţe, fotografii şi mesaje, devenite „virale“.

Se împrăştie pe Facebook fotografiile cu mesaj de „bună-dimineaţa", ilustrând două ceşti cu ceai fierbinte din care se saltă aburi şi nişte biscuiţi, aşezaţi cochet pe-o farfurie, înregistrările amuzante cu pisici, ştirile cu propuneri legislative din partea unor deputaţi, din care rezultă ori că încă se întâmplă ceva bun în ţara aceasta, ori că nu se mai poate. Lumea dă „like", nu se abţine. Ba, mai mult, duce şi vestea mai departe.

Lumea „word-of-mouth" şi „word-of mouse"

Numărul crescător al utilizatorilor de reţele sociale ridică, însă, miza. Pornite ca strategii din mediul publicitar, menite să diversifice modul de transmitere al unui mesaj, campaniile „virale" s-au dovedit mai eficiente şi par mai aproape oamenilor. Iar la baza succesului lor stă simplul fapt că mesajul transmis nu e impus, nimeni nu se simte manipulat, deci îl acceptă şi, poate, chiar îl trimite mai departe. Site-urile ziarelor publică ştiri, poate exagerate, cu titluri ca „Imaginea care face furori pe internet", „Clipul care a devenit viral în două zile", şi dăm repede click să ştim şi noi, că de ce n-am şti? Reacţiile apar imediat: „Ai văzut?", „Ai auzit?" şi uite aşa, cu un click, un „like" şi un „share", Pâmântul se învârte.

Următoarele filmueleţe şi poveşti sunt câteva exemple, unele întâmplătoare, ale unor oameni obişnuiţi, care se revoltă, iau atitudine, nu tac!, şi care, prin mesajele lor ce par simple şi sincere, îi determină pe alţii să nu rămână indiferenţi.

Studenta Ana promovează România

Campanii pentru promovarea României

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Portugalia: Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer în timpul unui show aviatic. Potrivit presei, un pilot a murit - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei. Potrivit presei portugheze, pilotul unuia dintre cele două avioane a murit. Cele două avioane care s-au cioc

UPDATE - Au fost găsite trupurile a doi dintre cei trei tineri de origine română dispăruţi în apele râului Natisone / Precizările MAE

News.ro acum 4 ore
Au fost găsite trupurile a doi dintre cei trei tineri care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, la puţin timp după ora 13.30, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine). Este vorba despre Bianca Doroş ş

Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară / Mireasa este fosta soacră a lui Roman Abramovici

HotNews acum 8 ore
Magnatul media Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară, sâmbătă, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în podgoria sa din California, relatează bbc.com. Rupert MurdochFoto: London Entertainment / Splash / Profimedia Images Murdoch, în v

Nicolae Ciucă, întrebat dacă un scor de 25% la alegerile din 9 iunie l-ar convinge să candideze la prezidenţiale: E un scor foarte bun / Este aproape clar pentru toată lumea că PNL va avea candidat propriu la prezidenţiale

News.ro acum 6 ore
Preşedintele PNl, Nicolae Ciucă, a declarat duminică despre alegerile din 9 iunie că aşa cum arată sondajele în momentul de faţă, PNL are un trend de creştere, iar dacă ne uităm la sondaje, PNL se găseşte undeva la 25% şi urcă şi peste acest procent

Olaf Scholz, mesaj tranşant pentru Putin: Vom apăra fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO

Ziare.com acum 7 ore
Recenta mişcare a NATO de a-şi întări frontiera estică are ca scop descurajarea Rusiei, a declarat cancelarul german Olaf Scholz, adăugând că ar trebui să fie clar pentru Moscova că alianţa va fi pregătită să se apere dacă va fi necesar, relatează R

E haos în Germania! Atenţionare de călătorie pentru zona Bavaria, acolo unde va sta România la EURO 2024

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Federală Germania, Landul Bavaria, că autoritățile locale au emis avertismente de furtuni puternice (cod portoca

Ligue 1: Ladislau Boloni a retrogradat cu Metz, după un retur dramatic

HotNews acum 6 ore
Metz a retrogradat în al doilea eșalon al fotbalului francez, după ce a remizat în returul barajului cu Saint-Etienne, scor 2-2 (3-4 la general). Ladislau BoloniFoto: Kristof Van Accom / Zuma Press / Profimedia Metz - Saint-Etienne 2-2 Metz a primit

CE Minifotbal: România, calificare la pas în optimi

HotNews acum 4 ore
Naționala de minifotbal a României a învins Polonia în cel de-al doilea meci al fazei grupelor Campionatului European, scor 5-2 și a obținut calificarea în faza optimilor. Minge de fotbalFoto: insidefoto srl / Alamy / Alamy / Profimedia România - Po

Roland-Garros: Ana Bogdan şi Jaqueline Cristian nu au trecut de primul tur la dublu

News.ro acum 8 ore
Perechea Ana Bogdan/Jaqueline Cristian a fost eliminată, duminică, în primul tur al probei de dublu din cadrul turneului de la Roland-Garros. Cele două românce au fost învinse de echipa Amina Anshba/Anastasia Detiuc (Rusia/Cehia), scor 7-6 (4), 6-2,

Ministerul de Externe confirmă cetăţenia română a celor două tinere decedate, găsite după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia / A treia persoană este căutată în continuare

News.ro acum 5 ore
Ministerul de Externe confirmă duminică cetăţenia română a celor două persoane decedate, găsite după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia. Ministerul mai anunţă că reprezentanţii oficiului consul

Vremea

București
acum

21°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

15°
lun.

15°/30°
mar.

16°/30°
mie.

15°/27°
joi

17°/28°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/25°
mar.

19°/24°
mie.

19°/27°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

12°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

12°/22°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

16°
lun.

16°/26°
mar.

13°/22°
mie.

14°/25°
joi

16°/28°