Cînd Milana era întrebată „Cu ce vă ocupaţi?“, răspundea, cu autoironie, „Sînt femeie de afaceri“. Proiectul său fusese o fermă de pui – în scurtul timp dintre războaie, femeia a închiriat o clădire mică care fusese bombardată, lîngă care a construit un fîneţ şi o magazie. În timpul zilei muncea pentru a avea grijă de pui, iar în timpul nopţii construia singură, fără nici un ajutor, instalaţiile sanitare: bugetul de care dispunea nu prevedea nici o sumă pentru astfel de cheltuieli, aşa încît era nevoită să se descurce pe cont propriu. „Arăta exact ca o fermă obişnuită“, povesteşte Milana. „Deasupra fiecărui coteţ pusesem cîte o lampă pentru ca puii să primească căldura de care aveau nevoie.“

Pentru a putea cumpăra grăunţele cu care îşi hrănea păsările, Milana şi-a vîndut maşina. Cu banii primiţi şi-a cumpărat cele necesare pentru păsări, dar, la scurt timp, în toamna anului 1999, a izbucnit cel de-al doilea război cecen. Satul în care Milana îşi construise ferma a fost bombardat, motiv pentru care s-a refugiat în Ingusetia împreună cu puii săi, asemeni altor mii de oameni care fugeau din calea bombardamentelor cu tot cu animalele lor, cu aparate casnice şi cu pui, chiar dacă nu la fel de mulţi ca ai Milanei.

Preşedintele Ingusetiei a ţinut un discurs la televizor, în care îi îndemna pe cetăţenii republicii să nu cumpere de la refugiaţi toate nimicurile salvate din bombardamente, chiar dacă preţul cerut era unul foarte mic. Aşa că nimeni nu a mai vrut să cumpere puii Milanei, dar femeia nu a lăsat toate aceste greutăţi s-o descurajeze – cum altfel s-ar mai fi putut numi femeie de afaceri? După ce a reuşit să vîndă şi ultimul pui la un preţ de nimic, Milana a început să lucreze la următorul proiect. În acel moment, în Ingusetia erau aproximativ 200.000 de refugiaţi care primeau ajutoare de la poliţie: carne la conservă, care expira în 80 de zile, paste ş