Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Patru firme sucevene de contabilitate au fost premiate la nivel naţional de CECCAR

Publicat in Monitorul de Suceava, miercuri 26 septembrie 2012 ·

Patru firme de contabilitate din judeţul Suceava au fost premiate în topul naţional al celor mai bune societăţi membre ale Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România. Ceremonia de premiere a avut loc în cadrul celei de-a opta ediţii a „Zilei naţionale a contabilului român”, eveniment organizat de CECCAR – filiala Suceava. Astfel, locul I şi premiul special al anului 2012 a fost acordat firmei Management Account SRL, locul II şi titlul „firma de top a anului 2012” a fost primit de SC Lust Expert SRL, iar locul al III-lea a fost primit de SC Card Expert SRL, SC Expert Contab SRL.

Pe de altă parte, trebuie spus că filiala Suceava a CECCAR a acordat mai multe premii la nivel local. Astfel, diplomele de merit pentru „colaborarea cu preşedintele Marin Toma şi contribuţia la dezvoltarea profesiei contabile” au fost primite de către Ioan Iordache – expert contabil de onoare şi de Mona Luisa Grigore – director executiv al CECCAR Suceava.

Premiile pentru cifra de afaceri realizată în anul 2011 şi plata integrală a cotizaţiilor profesionale în ultimii trei ani au fost acordate pentru SC Contasist SRL, SC Evcont Consulting SRL, Mihai Ursache – expert contabil liber profesionist şi Mihaiela Gabriela Şerban – expert contabil profesionist angajat.

CECCAR Suceava a mai acordat premii pentru întreaga carieră, acestea fiind primite de către Ioan Vaşcovici – expert contabil de onoare şi Mihail Grigoriu – expert contabil liber profesionist. Nu în ultimul rând, Federaţia Patronală a Întreprinderilor Mici şi Mijlocii din judeţul Suceava, Tribunalul Suceava şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice au primit diplome pentru buna colaborare pe care au avut-o cu CECCAR Suceava.

În discursul său, preşedintele CECCAR Suceava, Dionisie Marcan, a ţinut să precizeze că „manifestările organizate anul acesta cu ocazia

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024. Cine a câştigat, cine a pierdut şi cine a dat-o în bară la alegerile europene

News.ro acum 9 ore
Un lucru este sigur după alegerile de duminică pentru Parlamentul European: nu toată lumea sărbătoreşte. Extrema dreaptă a avut o noapte bună, dar alţii nu prea. În timp ce dreapta a câştigat în forţă, verzii şi liberalii au avut o noapte grea. Iar

Niciun român în Consiliul Local Sfântu Gheorghe, din Covasna. Primarul UDMR propune un consiliu consultativ

HotNews acum 5 ore
Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR) a obţinut toate cele 21 de locuri în Consiliul Local Sfântu Gheorghe, niciuna dintre celelalte şase formaţiuni politice participante la alegerile de duminică neîntrunind numărul necesar de voturi pe

Aeronava în care se afla vicepreşedintele statului Malawi a dispărut

Mediafax acum 8 ore
O aeronavă în care se afla vicepreşedintele Saulos Chilima din Malawi a dispărut. La bord se aflau şi alte nouă persoane, se arată într-un comunicat al biroului preşedintelui. Avionul a dispărut luni în apropierea capitalei statului african.

Cod roșu de furtuni în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 10 ore
< p> Meteorologii au emis luni după-amiaza o avertizare Cod roșu de furtuni valabilă în mai multe localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Sunt vizate localitățile Caransebeș, Oțelu Roșu, Zăvoi, Berzovia, Turnu Ruieni, Obreja, Băuțar, C

Noi tensiuni în administraţia de la Kiev. Şeful agenţiei de reconstrucţie din Ucraina demisionează cu o zi înainte de o conferinţă internaţională

HotNews acum 3 ore
Şeful agenţiei de reconstrucţie a Ucrainei, Mustafa Nayyem, a demisionat cu o zi înainte de o conferinţă internaţională privind reconstrucţia pe termen lung a ţării, spunând că a fost împiedicat să participe după ce a fost sistematic subminat de guv

Rareş Bogdan: Domnul Stănescu încearcă să îl împringă pe scări pe domnul Ciolacu / Cel mai potrivit la preşedinţia României este Nicolae Ciucă / Vom sta de vorbă cu PSD mâine, vom avea poziţia domniior lor, exprimată prin viu grai, nu prin presă

News.ro acum 8 ore
Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a declarat luni, după anunţul secretarului general al PSD, Paul Stănescu, că PSD va organiza Congres săptămânile viitoare pentru stabilirea prezidenţiabilului, că acesta încearcă să îl împringă pe scări pe li

Incident la graniţa NATO. Un avion militar rus a încălcat spaţiul aerian al Finlandei

Mediafax acum 5 ore
Incidentul a avut loc estul Golfului Finlandei şi a durat aproximativ două minute, a precizat ministerul. Avionul militar rus a pătruns mai mult de doi kilometri în spaţiul aerian finlandez, potrivit Reuters. "Luăm în serios suspiciunea de încălcare

ALEGERI 2024 - Dacian Cioloş: Scorul naţional este un eşec / Este un mesaj şi un duş rece pe care îl primesc cu toată responsabilitatea / Eu îmi voi lua un timp de reflecţie asumându-mi neîndeplinirea unui obiectiv ambiţios

News.ro acum 5 ore
Preşedintele REPER, Dacian Cioloş, afirmă, luni seară, că scorul naţional obinut de partid este ”un eşec”. ”Este un mesaj şi un duş rece pe care îl primesc cu toată responsabilitatea”, a transmis politicianul care anunţă că va reflecta în perioad au

Primele rezultate oficiale de la BEC pentru Alegerile Europarlamentare: Alianţa PSD-PNL – 48,7%, AUR – 14,95%. Procentele obţinute de celelalte partide

Mediafax acum 5 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a centralizat şi comunicat primele rezultatele oficiale pentru alegerile europarlamentare 2024. Alianţa PSD-PNL şi partidul AUR sunt pe primele două locuri, pe locul trei poziţionându-se Alianţa Dreapta Unită. Nicu Şte

Anchetă în Bucureşti, după ce doi copii ar fi fost agresaţi sexual într-o grădiniţă din Sectorul 1

HotNews acum 6 ore
Poliţiştii din Bucureşti au declanşat o anchetă, după ce au fost sesizaţi de directoarea unei grădiniţe din Sectorul 1 cu privire la faptul că doi copii ar fi fost agresaţi sexual de un educator. Copiii au 5 ani, iar faptele s-ar fi petrecut atât în

Vremea

București
acum

23°
mar.

22°/34°
mie.

21°/32°
joi

19°/30°
vin.

18°/25°
Iasi
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

16°/23°
joi

15°/22°
vin.

13°/24°
Constanta
acum

22°
mar.

21°/26°
mie.

20°/24°
joi

20°/24°
vin.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

17°
mar.

16°/25°
mie.

14°/22°
joi

13°/20°
vin.

14°/22°
Timisoara
acum

20°
mar.

18°/25°
mie.

15°/22°
joi

12°/24°
vin.

14°/25°