Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sesizarea PDL privind revocarea lui Vasile Blaga de la şefia Senatului, dezbătută la CCR

Publicat in Vremea Noua, miercuri 26 septembrie 2012 ·

Curtea Constituţională a României (CCR) va dezbate miercuri sesizarea PDL privind Hotărârea Parlamentului de revocare a lui Vasile Blaga din funcţia de preşedinte al Senatului şi unele dispoziţii din Regulamentul Senatului.

Parlamentarii PDL au contestat la CCR atât dispoziţiile art. 30 alin. (3) şi (4) din Regulamentul Senatului, cât şi Hotărârea Plenului Senatului nr. 24 privind revocarea lui Vasile Blaga din funcţia de preşedinte al Senatului şi Hotărârea nr. 25 privind numirea lui Crin Antonescu în funcţia de preşedinte al Senatului.

În 14 septembrie, grupul senatorilor PDL a depus la Curte o nouă sesizare cu privire la Hotărârea Parlamentului de revocare a lui Vasile Blaga din funcţia de preşedinte al Senatului.

“Mergem pe sesizarea depusă de grupul PDL de la Senat pentru că schimbarea domnului Vasile Blaga a fost împotriva oricăror regulamente. În momentul în care a fost înlocuit Mircea Geoană, solicitarea a fost făcută din partea grupului PSD. Din momentul în care s-a votat revocarea din funcţie a lui Mircea Geoană, atunci a rămas liber pentru formaţiunile politice din Senat să facă propuneri pentru ocuparea funcţiei. Revocarea din funcţie a domnului senator Blaga nu a fost legală şi din păcate a fost un abuz săvârşit”, a declarat pentru AGERPRES, pe 19 septembrie, viceliderul grupului parlamentar al PDL din Senat, Toader Mocanu.

De asemenea, secretarul Comisiei juridice din Senat, democrat-liberalul Mircea Andrei, a declarat că “este firesc” ca PDL să conteste înlocuirea lui Vasile Blaga de la şefia Senatului, care “nu s-a făcut legal”.

“Nu mi se pare ceva în neregulă (ca grupul senatorilor PDL să sesizeze CCR cu privire la înlocuirea lui Vasile Blaga – n.r.) având în vedere modul în care Vasile Blaga a fost schimbat de la şefia Senatului. Nu este o poziţie chiar ilogică. Atâta timp cât schimbarea domnului Blaga nu s-a făcut lega

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum 3 ore
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 2 ore
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum o ora
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 2 ore
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Chiriţoiu, Consiliul Concurenţei: Aşteptarea este ca în doi ani Tarom să devină o companie profitabilă. Statul român nu mai are voie să dea alţi bani Tarom

News.ro acum 5 ore
Ajutorul de stat individual de restructurare aprobat de Guvern în favoarea Tarom reprezintă ultimii bani pe care statul român mai are voie să-i dea către transportatorul aerian naţional, a declarat, sâmbătă, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bog

Urs observat în centrul staţiunii Sinaia. Localnicii şi turiştii au primit mesaj RO-Alert

News.ro acum o ora
Un urs şi-a făcut apariţia, sâmbătă seară, în zona centrală a staţiunii Sinaia, iar autorităţile au transmis mesaj RO-Alert localnicilor şi turiştilor pentru a-i avertiza asupra pericolului.

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 5 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 6 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Vremea

București
acum

16°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/16°
mie.

13°/22°
Iasi
acum

19°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
mar.

14°/22°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

13°
dum.

13°/19°
lun.

14°/17°
mar.

14°/16°
mie.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

11°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

15°
dum.

13°/25°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/25°