Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Debut de stagiune la Opera Comica pentru Copii

Publicat in HotNews, luni 1 octombrie 2012 ·

Noua stagiune la Opera Comica pentru Copii a debutat luni, 1 octombrie, cu musicalul „Diamantul si Gasca” in regia Stelei Popescu. Primele doua reprezentaţii cu „Diamantul si Gasca”, musical de Roman Vlad, după povestirea celebrului scriitor de romane poliţiste, Sir Arthur Conan Doyle au avut loc in superba Sală Giulesti (Calea Giuleşti nr. 16, sector 6).

Regia spectacolului care a avut premiera în acest an, este semnată de actriţa Stela Popescu. Colaborator permanent al binecunoscutei instutuții de cultură unde are roluri memorabile precum acela din musicalurile ”Coana Chirita” (regia Cristian Mihăilescu) şi „Piatra din casa”, marea actriță Stela Popescu, vedetă a Teatrului de Revistă “Constantin Tănase”, a debutat la Opera Comica pentru Copii în anul 2011 într-o nouă postură: aceea de regizor al musicalului “Scufita Rosie”.

Scenografia aparţine Directorului Artistic Viorica Petrovici, nominalizată la Premiile CESAR 2012 pentru Costumele semnate pentru filmul artistic ”Insula Femeilor” de Radu Mihăileanu), iar coregrafia este semnată de Sorina Tiron.

Îşi dau concursul soliştii Valentin Racoveanu (este şi Asisitent Regie), Daniel Filipescu, Ambrus Levente, Ioana Damian, Raluca Oprea, Andrei Lazăr, Oana Şerban, alături de copiii: Roberta Enişor, Bogdan Şerban, Jennifer Dumitraşcu, Teddy Murg, Ana Isopescu.

Cu participarea baletului OPEREI COMICE PENTRU COPII, solişti: Alis Gheorghe, Alexa Corneanu, Andreea Soare, Claudia Iagăr, Sabina Chirilă, Andy Ardeleanu, Mihai Pricope, Daniela Manea, Ionuţ Birjovanu, Octavian Iuga.

Programul spectacolelor lunii Octombrie cu musicalul „Diamantul si Gasca”:

Luni : 1, 8, 15, 22, 29 octombrie – ora 11.00, ora 13.00

Marţi : 2, 9, 16, 23, 30 octombrie – ora 11.00, ora 13.00

Stagiunea 2012 – 2013 a Operei Comice pentru Copii va continua, în luna noiembr

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Hunter Biden a fost găsit vinovat în procesul federal din SUA privind deţinerea ilegală de armă

Mediafax acum 2 ore
Un juriu format din 12 membri de la tribunalul federal din Wilmington, Delaware, l-a găsit vinovat pe Hunter Biden pentru toate cele trei capete de acuzare, acesta fiind primul copil al unui preşedinte american în exerciţiu care a fost condamnat pen

BEC şi AEP: Suspendarea procesului electoral, procedură neprevăzută de lege

Mediafax acum o ora
Preşedintele Biroului Electoral Central, Vasile Bîcu, şi preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, au transmis marţi o circulară către Birourile Electorale de Circumscripţie Judeţeană şi Biroul Electoral de Circumscripţie Nr. 42 –

UPDATE - Teleorman: Două vagoane ale trenului IR 1596 Craiova-Bucureşti Nord au deraiat/ A fost activat Planul Roşu de Intervenţie/ În tren sunt circa 200 de călători/ Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale/ CFR Călători anunţă anchetă - FOTO

News.ro acum 4 ore
Două vagoane ale trenului IR 1596 Craiova - Bucureşti Nord au deraiat, marţi seară, în judeţul Teleorman. Potrivit CFR SA, în tren s-ar afla circa 200 de călători. Autorităţile au declanşat Planul Roşu de Intervenţie. Pompierii afirmă că, din primel

Iohannis a convocat CSAT pe 20 iunie. Este așteptată o decizie legată de sistemul Patriot pentru Ucraina

HotNews acum 3 ore
Președintele Klaus Iohannis a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării pentru ziua de joi 20 iunie, ora 13. În reuniunea de la Palatul Cotroceni va fi analizată și posibilitatea transferului către Ucraina a singurului sistem sol-aer Pa

Cod roşu de grindină şi vijelie puternică, în judeţul Iaşi

News.ro acum 5 ore
Aproape 30 de localităţi din judeţul Iaşi sunt, marţi seară, sub avertizare Cod roşu de grindină de dimensiuni mari şi vijelie puternică - rafale de peste 80-90 de kilometri pe oră. Potrivit Administraţiei Naţionele de Meteorologie (ANM), a fost emi

Mehedinţi: Un elev de 14 ani de la Clubul de Canotaj Orşova a murit electrocutat / Se juca cu alţi colegi şi s-a ascuns în camera tehnică a complexului sportiv

News.ro acum 2 ore
Un adolescent de 14 ani, care se juca împreună cu alţi colegi şi care s-a ascuns într-o cameră tehnică a unui complex sportiv, a murit electrocutat. Băiatul făcea parte din Clubul de Canotaj de la Orşova, judeţul Mehedinţi. ”La data de 11 iunie a.c.

Ministerul Apărării anunţă începerea oficială a lucrărilor la prima pistă de decolare-aterizare construită în ultimii 30 de ani / Investiţie de peste 12 miliarde de lei

News.ro acum 3 ore
Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, a marcat, marţi, la Baza 57 Aeriană ”Căpitan Aviator Constantin Cantacuzino" de la Mihail Kogălniceanu a începerea lucrărilor de construcţie a unei noi piste de decolare-aterizare. ”La finalul acestei acti

Activiştii pentru drepturile animalelor au vandalizat portretul oficial al regelui Charles al III-lea - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Activiştii pentru drepturile animalelor din cadrul grupului britanic Animal Rising au vandalizat marţi, un portret oficial recent al regelui Charles al III-lea, realizat de artistul Jonathan Yeo. A fost un mod de a protesta împotriva Societăţii Rega

Csoma Botond: Rezultatul la europarlamentare a fost unul istoric pentru UDMR. Ne-au votat şi români

HotNews acum o ora
Liderul grupului parlamentar al UDMR din Camera Deputaţilor, Csoma Botond, consideră că rezultatul obţinut de UDMR la alegerile pentru Parlamentul European este unul istoric, el afirmând marți seară că lista de candidaţi a formaţiunii a fost votată

Descoperire macabră în Oradea! Cadavrul unei femei a fost găsit într-o remorcă

Ziua Constanta acum 12 ore
Locuitorii dintr-o zonă din Oradea au avut un șoc marți dimineața! Într-una dintre parcările de lângă blocuri, într-o mică remorcă acoperită cu prelată, a fost găsit un cadavru. La fața locului au ajuns mai multe echipaje de Poliție, Criminaliști și

Vremea

București
acum

28°
mar.

20°/34°
mie.

20°/32°
joi

19°/28°
vin.

19°/30°
Iasi
acum

18°
mar.

18°/31°
mie.

16°/23°
joi

17°/22°
vin.

15°/23°
Constanta
acum

22°
mar.

20°/27°
mie.

21°/25°
joi

19°/24°
vin.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

16°/24°
mie.

14°/23°
joi

15°/21°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

20°
mar.

18°/24°
mie.

15°/23°
joi

13°/23°
vin.

14°/27°