Un incendiu a izbucnit, marţi, la mansarda unui bloc din zona Vitan, au afirmat, pentru AGERPRES, oficiali din cadrul ISU Bucureşti. Focul a izbucnit iniţial la un acoperiş al imobilului, cuprinzând apoi şi etajul 10. Incendiul s-a propagat cu rapiditate pe faţada blocului, spre etajele 9 şi 8.
Incendiul a afectat, până în prezent, faţadele a trei etaje aparţinând imobilului, potrivit unor oficiali ai Inspectoratului general pentru Situaţii de Urgenţă.
În prezent, 14 autospeciale ale ISU Bucureşti sunt la faţa locului şi încearcă să stingă incendiul, dar şi şapte maşini cu autoscări, patru ambulanţe SMURD, două maşini de descarcerare şi o maşină de medicină de urgenţă.
Potrivit reprezentanţilor IGSU, până în prezent nu au fost semnalate victime. Apelul la 112 a fost făcut la ora 14, 21.
AGERPRES.ro