Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Victor Ponta: Nu s-a discutat in cadrul USL despre o posibila remaniere/ Prefer sa existe in toate ministerele cat mai multa stabilitate

Publicat in HotNews, marți 2 octombrie 2012 ·

Premierul Victor Ponta, copresedinte al USL, a declarat marti seara ca nu in cadrul sedintei USL de marti nu s-a discutat despre o posibila remaniere, desi presedintele PNL Crin Antonescu precizase inaintea intalnirii ca acesta ar putea fi unul dintre subiectele ce urmau a fi abordate. Premierul a adaugat ca doreste ca, pana la alegerile din 9 decembrie, sa existe in toate ministerele cat mai multa stabilitate, precizand ca nu are nimic sa-i reproseze ministrului Muncii, Mariana Campeanu, relateaza Agerpres.

"Nu s-a discutat nimic in cadrul USL (n.r. - despre o eventuala remaniere), pentru ca nu am de facut nicio alta propunere pana pe 9 decembrie. Prefer sa existe in toate ministerele cat mai multa stabilitate. De aceea, practic, la Ministrul Sanatatii conducerea de fapt este asigurata, prin delegarea pe care am dat-o, de catre dl Raed Arafat", a declarat Victor Ponta la finalul reuniunii USL care a avut loc la Palatul Parlamentului.

Intrebat daca are ceva de reprosat ministrului Muncii, Mariana Campeanu, premierul a negat.

"Nu! De ce? Va rog inca o data, cand dvs. nasteti niste zvonuri, nu ma puneti pe mine sa le explic. Dvs. le-ati nascut, dvs. trebuie sa le 'omorati'. Nu am vorbit niciodata de rocada, de schimbari. Demisia d-lui Cepoi a fost provocata de aceasta situatie cu sesizarea ANI si din acest motiv am preferat sa mergem pe varianta in care conducerea Ministerului Sanatatii pana pe 9 decembrie sa fie asigurata de catre dl. Arafat, este de acolo, nu mai fac foarte multe schimbari. In rest, faptul ca dvs. aveti foarte multe zvonuri pe care tot dvs. le infirmati, este destul de dificil sa particip la acest joc. O sa fie o multime de zvonuri. Eu, stiti foarte bine, cand am ceva sa va spun, spun direct, nu dau pe surse", a declarat premierul. Premierul Victor Ponta, copresedinte al USL, a declarat marti seara ca nu in cadrul se

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Clotilde Armand acuză PSD și PNL de fraudă electorală: Au mai dispărut 1000 voturi. Marcele, ți-am zis că nu te pricepi la matematică

HotNews acum 30 minute
Clotilde Armand acuză miercuri dimineață cele două partide care îl susțin pe contracandidatul ei, George Tuţă, cu care își dispută victoria la Primăria Sectorului 1, de fraudă electorală. Candidata ADU susține că o mie de buletine de vot de la o sec

Războiul din Ucraina. Rusia a lansat un atac major cu rachete balistice şi drone asupra Kievului

Mediafax acum o ora
„Inamicul a lansat un alt atac cu rachete asupra capitalei! Atacul a fost combinat, cu diferite tipuri de arme folosite. Inamicul a lansat rachete de croazieră Kh-101/Kh-555/Kh-55”, se precizează în postarea de pe Telegram. Potrivit rapoartelor prel

Kievul ia în considerare participarea Rusiei la următorul summit de pace

G4Media acum o ora
Cu câteva zile înainte de conferinţa privind pacea în Ucraina fără Rusia, Kievul a luat în considerare marţi participarea Moscovei la un summit ulterior, cu scopul de a primi o foaie de parcurs aprobată de comunitatea internaţională pentru a pune ca

Rezultate alegeri locale 2024. Liberalul Călin Bibarţ a câştigat un nou mandat la Primăria Arad

HotNews acum 53 minute
Actualul primar al municipiului Arad, liberalul Călin Bibar, a câştigat un nou mandat cu 28,47% din voturi (15.067), potrivit rezultatelor finale publicate de Biroul Electoral Municipal Arad, în timp ce pe locul doi s-a clasat candidatul ADU, deputa

Calendar ortodox, 12 iunie 2024. Iată ce sărbătoare este astăzi

Ziua Constanta acum 30 minute
În această lună, în ziua a douăsprezecea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Onufrie egipteanul. Acest cuvios Onufrie era din Egipt, petrecând viaţa de obşte, în pustia numită Ermupol a Tiveilor. Şi auzind de viaţa pustnicească a lui Ilie şi

Elon Musk îşi retrage procesul împotriva OpenAI

News.ro acum 2 ore
Antreprenorul miliardar Elon Musk a decis marţi să renunţe la procesul în care îi acuza pe OpenAI, producătorul ChatGPT, şi pe directorul său general Sam Altman că au abandonat misiunea iniţială a startup-ului de a dezvolta inteligenţa artificială î

Guvernul din Hong Kong anulează pașapoartele mai multor activiști pro-democrație, pe care îi numește "criminali"

Ziare.com acum o ora
Guvernul din Hong Kong a anunţat miercuri anularea paşapoartelor a şase activişti pro-democraţie care "au fugit" în Marea Britanie, în temeiul legii sale privind securitatea naţională, relatează AFP. "Aceşti criminali căutaţi, fără lege şi credinţă,

SURSE Clotilde Armand a descins la ambasada SUA în miez de noapte. Presiuni pentru a răsturna rezultatul alegerilor

Ziua News acum 52 minute
Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, digeră cu greu înfrângerea și încearcă pe toate căile să întoarcă rezultatele. În jurul miezului nopții, Clotilde Armand se afla la ambasada SUA din București, ne-au precizat surse politice. Conform surselor,

Județul Constanța Unde se oprește furnizarea energiei electrice, astăzi, 12 iunie 2024

Ziua Constanta acum o ora
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Potrivit Rețele Electrice Dobrogea,

Prima reacție a lui Joe Biden după ce fiul său a fost găsit vinovat de încălcarea legii: „Sunt președinte, dar sunt și tată”

HotNews acum 30 minute
Președintele american Joe Biden a spus că va respecta decizia juriului care l-a găsit vinovat marți pe fiul său, Hunter Biden, de deținerea ilegală a unei arme de foc în 2018, perioadă în care era dependent de droguri, relatează BBC. Joe Biden îl îm

Vremea

București
acum

26°
mie.

21°/33°
joi

19°/31°
vin.

19°/25°
sâm.

18°/27°
Iasi
acum

19°
mie.

16°/23°
joi

18°/21°
vin.

16°/22°
sâm.

13°/25°
Constanta
acum

27°
mie.

21°/27°
joi

20°/24°
vin.

19°/24°
sâm.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

14°/24°
joi

14°/20°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/25°
Timisoara
acum

20°
mie.

16°/24°
joi

15°/23°
vin.

14°/26°
sâm.

14°/29°