Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SPRE PODIUM

Publicat in Vremea Noua, vineri 5 octombrie 2012 ·

„Galben-verzii” pot urca astãzi pe 3

MECI TARE… Vasluiul întâlneste astãzi una dintre revelatiile acestui început de campionat, într-un meci în care se va putea vedea dacã Viorel Hizo a adus într-adevãr ceva nou la echipã. „Galben-verzii” sunt la douã puncte în spatele adversarilor din aceastã searã si trebuie sã câstige neapãrat pentru a urca pentru prima oarã pe podium.

Meciul din aceastã searã propune un duel interesant între doi dintre antrenorii veterani ai Ligii I. Gigi Multescu si Viorel Hizo au fost adusi de patronii celor douã echipe din postura de salvatori, iar primul a reusit deja o ascensiune nesperatã. Aflat la al patrulea mandat, si Viorel Hizo are atât ca obiectiv personal, cât si ca obiectiv impus câstigarea campionatului.

Astra este pe trei dupã zece etape, la douã puncte în fata Vasluiului si are doar o înfrângere în ultimele opt meciuri. “Alb-negrii” alcãtuiesc o echipã solidã si omogenã, care în special pe teren propriu este greu de învins. Cei mai periculosi oameni din tabãra gazdelor de astãzi sunt Fatai si Seto, oameni careu au fãcut din Astra echipa cu cel mai bun atac din Liga I. 24 de goluri au înscris “alb-negrii” pânã acum, având o medie excelentã de reusite pe partidã. Î schimb apãrarea este cea care pare sã scârtâie un pic, trupa lui Multescu având cea mai slabã apãrare dintre echipele fruntase.

Viorel Hizo a pregãtit meciul foarte atent si nu va risca nimic la Astra, locul unde Vasluiului nu a câstigat niciodatã. „Dulãul” se confruntã si cu douã absente destul de importante în primul unsprezece, acolo de unde va absenta Sãlãgeanu si N’Doye. Dacã primul poate fi înlocuit fãrã probleme de Celeban, care va face rocadã cu Milanov, absenta lui N’Doye cântãreste destul de greu. S-a vãzut si meciul trecut cã Jumisse-Costin nu este un cuplu care, la ora actualã, sã poatã tine centrul terenului.

Astra: Gavril

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Klaus Iohannis: Ziua Românilor de Pretutindeni este un prilej de a ne reafirma angajamentul faţă de unitate şi solidaritate/ Să nu uităm nicio clipă că am putut depăşi provocările dificile ale ultimilor ani prin capacitatea noastră de a rămâne uniţi

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis afirmă, într-un mesaj transmis duminică, de Ziua Românilor de Pretutindeni, că aceasă sărbătoare este un prilej de a reafirma angajamentul faţă de unitate şi solidaritate. ”Să nu uităm nicio clipă că am putut depăşi provo

Şase bebeluşi morţi în India, într-un incendiu la un spital de nou-născuţi la New Delhi

News.ro acum o ora
Şase bebeluşi au murit într-un incendiu care a devastat sâmbătă un spital de copii la New Delhi, anunţă duminică poliţia capitalei indiene, relatează AFP. În total 12 nou-născuţi au fost evacuaţi din spital în timpul sinistrului, însă şase erau deja

Un fost consilier ştiinţific din Marea Britanie avertizează: o altă pandemie este „absolut inevitabilă”

Mediafax acum 4 ore
O altă pandemie este „absolut inevitabilă”, spune Patrick Vallance, fostul consilier ştiinţific şef al Regatului Unit. El a îndemnat viitorul guvern britanic să se concentreze pe pregătirea pentru această viitoare pandemie, avertizând că „nu suntem

Apare taxa pe kilometraj. Cât vor trebui să plătească șoferii

HotNews acum o ora
Statul California, unde circulă cele mai multe mașini electrice din Statele Unite, va trece de la clasica taxă pe carburanți la taxa pe kilometraj, pentru ca și șoferii autovehiculelor electrice să achite impozitul plătit de toți ceilalți conducător

Macron ajunge în Germania în prima vizită de stat prezidenţială franceză din ultimii 24 de ani

Mediafax acum 3 ore
Călătoria lui Macron în capitala Berlin, Dresda, în est, şi Muenster, în vest, este prima vizită de stat a preşedintelui francez în Germania în ultimii 24 de ani, scrie Reuters. Vizita va fi privită ca o verificare a stării relaţiei germano-franceze

AI-ul, noua goană după aur: SoftBank este pregătită să aloce aproape 9 miliarde de dolari pe an pentru investiţii în inteligenţa artificială

Mediafax acum o ora
Fondatorul Masayoshi Son a fost foarte vocal cu privire la credinţa sa în inteligenţa artificială şi la necesitatea de a remodela compania în goana după tranzacţii care pot sprijini bijuteria coroanei grupului, Arm, un proiectant de cipuri cu sediul

Trageri LOTO 6/49, Joker, 5/40, Noroc din 26 mai 2024. Report de aproape un milion de euro la categoria I

HotNews acum 2 ore
Duminică, 26 mai, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 23 mai, Loteria Română a acordat peste 15.500 de câștiguri în valoare totală de peste un milion de lei. Trage

Şase morţi şi zeci de răniţi, în urma unor atacuri ale ruşilor la Harkov

News.ro acum 6 ore
Atacuri ale ruşilor asupra unui aglomerat magazin de bricolaj şi asupra unei zone rezidenţiale din oraşul ucrainean Harkov au ucis, sâmbătă, cel puţin şase persoane şi au rănit alte câteva zeci, afirmă oficiali locali, citaţi de Reuters. Şase persoa

Cel puțin 10 persoane au fost ucise într-un atac israelian asupra unei școli din Gaza folosită ca adăpost

HotNews acum o ora
Cel puțin 10 persoane, inclusiv copii, au murit sâmbătă în Gaza, după ce un atac cu drone a lovit școala în care se adăposteau, potrivit lucrătorilor sanitari palestinieni citați de CNN. Clădiri afectate de bombardamente în Jabalia, GazaFoto: AA/ABA

Compozitorul Disney Richard M Sherman, care a scris şi piese pentru ”Mary Poppins”, a murit la vârsta de 95 de ani

News.ro acum 5 ore
Compozitorul Richard M Sherman, care a scris melodii pentru filme clasice Disney precum ”Mary Poppins” şi ”Chitty Chitty Bang Bang”, a murit la vârsta de 95 de ani, în Beverly Hills, relatează BBC. Sherman a făcut echipă cu răposatul său frate Rober

Vremea

București
acum

24°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

14°/20°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

24°
dum.

12°/25°
lun.

11°/20°
mar.

13°/20°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

23°
dum.

15°/23°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

11°/24°
lun.

11°/20°
mar.

10°/20°
mie.

10°/18°
Timisoara
acum

25°
dum.

13°/25°
lun.

13°/25°
mar.

11°/24°
mie.

13°/24°