Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Diaconescu susţine din nou că are 45 milioane euro pentru preluarea Oltchim

Publicat in Vremea Noua, vineri 5 octombrie 2012 ·

Dan Diaconescu a susţinut din nou că are 45 milioane euro pentru preluarea Olcthim, la patru zile după ce OPSPI a anulat licitaţia pentru vânzarea pachetului majoritar de acţiuni la combinatul din Râmnicu Vâlcea întrucât patronul OTV nu a putut face dovada că deţine banii pentru plata titlurilor.

Diaconescu a susţinut joi seara în faţa presei, la sosirea pe Aeroportul Otopeni, la salonul oficial, că deţine suma de 43 milioane euro în două conturi constituite la sucursale ale unor bănci străine, în cuantum de 24 milioane euro, respectiv 19 milioane euro.

La aceste deţineri s-ar mai adăuga un cont constituit în România, cu aproximativ 2 milioane de euro, potrivit patronului OTV, care afirmă că a zburat mult cu avionul în ultimele două zile, având întâlniri la Londra, Dubai şi Hong Kong.

El a precizat că banii au fost obţinuţi atât “din surse directe”, cât şi “indirecte, garanţii ori credite bancare (…) sau o altă formulă de atragere a banilor”.

Diaconescu a susţinut din nou că negocierile pentru preluarea Oltchim puteau fi continuate până în luna februarie a anului viitor.

Patronul OTV a cerut demisia premierului Victor Ponta, pe care îl acuză de minciună.

Dan Diaconescu a folosit salonul oficial destinat demnitarilor.

Contactaţi de MEDIAFAX, reprezentanţii Aeroporturi Bucureşti Ei au afirmat că, dacă salonul nu este folosit de un demnitar în perioada respectivă, nu există restricţii privind închirierea. Aeroportul mai are trei saloane business.

Încercarea de vânzare a pachetului majoritar de acţiuni deţinut de stat la Oltchim a eşuat luni, întrucât Dan Diaconescu nu a adus dovezi că deţine suma de 45 milioane euro pe care s-a angajat să o plătească pentru titluri. Privatizarea va fi reluată.

Miercuri, şeful Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în lndustrie (OPSPI), Remus Vulpescu, a demisionat, exprimându

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trageri LOTO 6/49, Joker, 5/40, Noroc din 26 mai 2024. Report de aproape un milion de euro la categoria I

HotNews acum 59 minute
Duminică, 26 mai, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 23 mai, Loteria Română a acordat peste 15.500 de câștiguri în valoare totală de peste un milion de lei. Trage

Atac cu drone la o școală din Gaza folosită drept adăpost. Cel puţin zece persoane au fost ucise

Ziare.com acum 2 ore
Cel puţin zece persoane, între care şi copii, au murit în Gaza după un atac cu drone la o şcoală în care se adăposteau, potrivit angajaţilor din sănătate locali, relatează CNN. Şcoala Al-Nazla din Saftawy, la periferia Jabaliya, era folosită ca adăp

Cornel Dinu, tot mai rău. „Nu mai iese din casă, s-a izolat de oameni și parcă își dorește sfârșitul”

Adevarul acum o ora
Legendarul dinamovist Cornel Dinu s-a retras în ultima vreme și a dispărut atât de pe micile ecrane, cât și din ziare, unde făcea furori cu declarațiile sale acide. Fostul său colaborator, Cristi Borcea, a povestit drama prin care trece fostul mare

Şase morţi şi zeci de răniţi, în urma unor atacuri ale ruşilor la Harkov

News.ro acum 4 ore
Atacuri ale ruşilor asupra unui aglomerat magazin de bricolaj şi asupra unei zone rezidenţiale din oraşul ucrainean Harkov au ucis, sâmbătă, cel puţin şase persoane şi au rănit alte câteva zeci, afirmă oficiali locali, citaţi de Reuters. Şase persoa

Compozitorul Disney Richard M Sherman, care a scris şi piese pentru ”Mary Poppins”, a murit la vârsta de 95 de ani

News.ro acum 4 ore
Compozitorul Richard M Sherman, care a scris melodii pentru filme clasice Disney precum ”Mary Poppins” şi ”Chitty Chitty Bang Bang”, a murit la vârsta de 95 de ani, în Beverly Hills, relatează BBC. Sherman a făcut echipă cu răposatul său frate Rober

Medic toxicolog: Copii drogaţi cu substanţe psihoactive după ce iau medicamente prescrise celor cu probleme psihiatrice sau obţinute de pe piaţa neagră/ Acestea, în doze mai mari sau combinate cu alcool dau simptome pentru care aceşti pacienţi le consumă

News.ro acum 2 ore
Dr. Viorela Niţescu, medic primar pediatru, toxicolog şi şeful Secţiei de toxicologie de la Spitalul ”Grigore Alexandrescu” din Capitală, afirmă că, în ultima vreme, medicii de la această unitate sanitară se confruntă cu mai multe cazuri ale unor co

Dâmboviţa: Şapte persoane, cercetate sub control judiciar pentru scandaluri şi bătăi/ Un tânăr a fost lovit cu o piatră, iar ulterior el s-a răzbunat pe agresor/ În altercaţii au fost implicate şi două femei

News.ro acum o ora
Şapte persoane sunt cercetate sub control judiciar de poliţiştii şi procurorii din Dâmboviţa în urma mai multor scandaluri şi bătăi. Doi dintre ei l-ar fi lovit cu o piatră pe un tânăr de 17 ani, iar ulterior acesta, împreună cu alţi trei bărbaţi, l

Oficial BCE: Băncile italiene trebuie să plece din Rusia, rămânerea aduce ”o problemă de reputaţie”

News.ro acum 3 ore
Băncile italiene trebuie să-şi oprească afacerile în Rusia, deoarece rămânerea în această ţară aduce şi ”o problemă de reputaţie”, a declarat, sâmbătă, Fabio Panetta, membru în conducerea Băncii Centrale Europene, transmite Reuters. După Raiffeisen

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 11 ore
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum 10 ore
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Vremea

București
acum

23°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

14°/20°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

23°
dum.

12°/25°
lun.

11°/20°
mar.

13°/20°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

22°
dum.

15°/22°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

11°/23°
lun.

11°/20°
mar.

10°/20°
mie.

10°/18°
Timisoara
acum

23°
dum.

13°/25°
lun.

13°/25°
mar.

11°/24°
mie.

13°/24°