Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Argeş: Florin Adrian Dulugeac, şef de lucrări la Universitatea Bioterra, a fost arestat preventiv

Publicat in Vremea Noua, luni 8 octombrie 2012 ·

Curtea de Apel Piteşti a admis recursul formulat de parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea şi a dispus arestarea preventivă a şefului de lucrări de la Universitatea Bioterra Bucureşti, Florin Adrian Dulugeac, acuzat de săvârşirea mai multor infracţiuni de corupţie.

“Rejudecând, admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea (…) şi dispune arestarea preventivă a inculpatului Dulugeac Florin Adrian pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data punerii în executare”, se arată în hotărârea pronunţată de instanţă în urma şedinţei de judecată din data de 5 octombrie.

Decizia Curţii de Apel Piteşti este definitivă.

Florin Adrian Dulugeac, şef de lucrări la Facultatea de Control şi Expertiză a Produselor Alimentare din cadrul Universităţii Bioterra Bucureşti, a fost reţinut pe 27 septembrie sub acuzaţiile de folosire în orice mod de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, fals intelectual şi material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi instigare la fals intelectual şi material în înscrisuri oficiale.

Propunerea de arestare preventivă a inculpatului a fost respinsă pe 28 septembrie de Tribunalul Vâlcea, decizia fiind atacată cu recurs de procurori la Curtea de Apel Piteşti.

Potrivit anchetatorilor, în 4 iulie 2012, Florin Adrian Dulugeac a furnizat unui student prin intermediul unui SMS, în timpul examenului de licenţă, răspunsurile corecte la întrebările testului grilă care au constituit subiectele examenului. Ulterior, s-a constatat că studentul a promovat proba scrisă a examenului de licenţă cu nota 9.

De asemenea, în 3 şi 4 iulie, Dulugeac a furnizat, în timpul probelor scrise, prin mesaje tip SMS, răspunsurile corecte la subiectele examenului şi altor patru candidaţi.

“Până la acest moment al urmăririi penale s-a mai stabilit şi faptul că inculpatul Dulugeac Florin Adrian a acordat note la examenele

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum 8 ore
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 7 ore
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 12 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 8 ore
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 11 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum 7 ore
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Formula 1: Charles Leclerc, pole position în MP de la Monaco

HotNews acum 11 ore
Charles Leclerc va pleca primul în cursa Marelui Premiu de la Monaco, el fiind cel mai rapid în sesiunea de calificări de sâmbătă. Charles LeclercFoto: Lillian SUWANRUMPHA / AFP / Profimedia Max Verstappen va pleca de pe locul 6 la Monaco - Lewis Ha

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 12 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

UPDATE - Timiş: Accident rutier în care au fost implicate un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, care mergea la o intervenţie/ Şapte persoane, rănite

News.ro acum 12 ore
Un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, judeţul Timiş, au fost implicate, sâmbătă după-amiază, într-un accident rutier produs la Recaş. Şase bărbaţi din autospecială au fost răniţi, trei dintre ac

Vremea

București
acum

14°
dum.

14°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/20°
mie.

13°/22°
Iasi
acum

10°
dum.

10°/25°
lun.

11°/21°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

dum.

9°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/24°