Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Procesul dintre Dan Diaconescu şi Guvern în cazul privatizării Oltchim începe pe 8 ianuarie 2013

Publicat in Vremea Noua, miercuri 10 octombrie 2012 ·

Tribunalul Bucureşti a stabilit pentru 8 ianuarie 2013 termenul în cazul contestaţiei depuse de Dan Diaconescu la decizia prin care a fost exclus din procesul de privatizare a Oltchim.

Dan Diaconescu s-a prezentat miercuri la Tribunalul Bucureşti pentru a depune, după cum a susţinut, o plângere împotriva Ministerului Economiei şi a OPSPI pentru nerespectarea acordurilor în cazul privatizării Oltchim.

Diaconescu a afirmat că se consideră păgubit, deoarece nu a fost finalizat contractul de preluare a Oltchim şi că negocierile s-au oprit cu trei ore şi jumătate înainte de termenul stabilit. El a susţinut că va cere despăgubiri de miliarde de euro.

“Este vorba de o contestare a deciziei de excludere a noastră din procesul de privatizare a Oltchim. Guvernul nu a vrut să accepte banii şi să semneze contractul de privatizare. Toţi banii pe care îi vom obţine la proces, pe care desigur că îl vom câştiga, vor ajunge la combinatul Oltchim şi la oamenii de acolo”, a spus Dan Diaconescu.

El a declarat că avocaţii săi din străinătate l-au sfătuit să ceară suma de două miliarde de euro, în timp ce avocaţii din ţară s-au gândit la o sumă mai mică. Diaconescu a precizat că cere aceşti bani de la cei vinovaţi, şi nu de la poporul român, de la stat.

“Avocaţii mei se vor îndrepta împotriva unor persoane fizice, precum Victor Ponta sau Remus Vulpescu. Vom solicita să li se pună sechestru pe avere acestora şi tuturor celor care s-au împotrivit privatizării Oltchim”, a adăugat Dan Diaconescu.

Plângerea a fost depusă de acesta la Secţia civilă a Tribunalului Bucureşti.

Dan Diaconescu, preşedintele PP-DD, a fost declarat adjudecatar al licitaţiei pentru privatizarea combinatului vâlcean, însă negocierile acestuia cu autorităţile române, derulate în perioada 24 septembrie – 1 octombrie, au fost finalizate fără încheierea unui contract de vânzare-cumpăr

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 2 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Vacanță de coșmar. Turiști rătăciți în Munții Retezat. Intervenție de urgență a Salvamont după ce o femeie a căzut într-o râpă

Ziare.com acum o ora
Salvamontiştii din Hunedoara intervin, sâmbătă seară, 25 mai, pentru a recupera un grup de turişti din Târgu Jiu care s-au rătăcit în Munţii Retezat, într-o zonă sălbatică, după ce au pornit pe altă cale la coborâre. O femeie de 29 de ani a suferit

Un mort şi 6 răniţi în urma unui accident în Prahova

Mediafax acum 36 minute
O persoană a murit şi şase au fost rănite, în urma unui accident care a avut loc sâmbătă seara în satul Valea Scheilor, comuna Călugăreni, din judeţul Prahova. Între răniţi este şi un copil.

UPDATE - Timiş: Accident rutier în care au fost implicate un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, care mergea la o intervenţie/ Şapte persoane, rănite

News.ro acum 3 ore
Un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, judeţul Timiş, au fost implicate, sâmbătă după-amiază, într-un accident rutier produs la Recaş. Şase bărbaţi din autospecială au fost răniţi, trei dintre ac

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum o ora
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Primele declarații ale bărbatului care și-a ucis nepoata de 8 ani. Unchiul fetiței dă vina pe alcool pentru fapta comisă

Ziare.com acum 3 ore
Bărbatul din comuna Albești, Botoșani, care și-a ucis nepoata și-a recunoscut faptele și dă vina pe alcool pentru gestul comis. Unchiul copilei a fost dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani cu propunere de arestare preventivă pentru 24 de

Cupa Angliei – finala: Manchester United a câştigat trofeul după 2-1 cu Manchester City - VIDEO

News.ro acum o ora
Echipa Manchester United s-a impus sâmbătă în finala Cupei Angliei, câştigând trofeul după ce a învins cu 2-1 rivala concitadină, Manchester City. Echipa lui Erik ten Hag a condus cu 2-0 la pauza meciului de pe Wembley. Golurile lui United au fost m

Consiliul Concurenței va lansa o variantă simplificată a aplicației Monitorul Prețurilor. Ce va conține aceasta

Wall-Street.ro acum 4 ore
Consiliul Concurenţei va lansa curând o variantă simplificată a Monitorului preţurilor, care va conţine doar produsele de bază ale căror preţuri au fost plafonate de Guvern, a declarat, sâmbătă, preşedintele autorităţii de concurenţă, Bogdan Chiriţo

Anchetă la companiile aeriene: Concurența verifică cum sunt stabilite prețurile biletelor de avion

Wall-Street.ro acum 2 ore
Consiliul Concurenţei analizează impactul ieşirii Blue Air de pe piaţă şi al reducerii activităţii TAROM şi motivul pentru care a crescut atât de mult preţul biletelor la companiile aeriene Wizzair, Ryanair şi nu numai, a declarat preşedintele Consi

Vremea

București
acum

22°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/16°
Iasi
acum

24°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
mar.

14°/22°
Constanta
acum

18°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/19°
lun.

14°/17°
mar.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

19°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°