Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ambulanta SMURD Barlad atacata cu sticle de bere!

Publicat in Vremea Noua, miercuri 10 octombrie 2012 ·

Noaptea trecută, în jurul orei 22.19, echipajul S.M.U.R.D. din cadrul Detaşamentului de pompieri Bârlad a fost implicat într-un eveniment neobişnuit, ce putea avea urmări tragice.

Paramedicii bârlădeni se aflau în misiune, cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune, şi transportau către spital un pacient de 85 de ani din localitatea Bogeşti, care suferise o plagă la nivelul capului. În zona barierei Pogana, la intrarea în municipiul Bârlad ambulanţa a fost lovită de un obiect (o sticlă), aruncată de o persoană care se afla într-un grup lângă partea carosabilă. Sticla a spart geamul din dreapta faţă al ambulanţei (foto), a pătruns în cabină şi a lovit şoferul în zona capului. Din fericire, rănile provocate nu au fost grave, iar experienţa şi reacţia corectă a şoferului au salvat atât pacientul, cât şi colegii de echipaj. Politistii au identificat un suspect, care este acum cercetat in privinta incidentului. Suspectul, Florin B., de 19 ani, nu recunoaste ca ar fi comis fapta, desi cand a fost prins, avea cu el o lada cu sticle de bere, exact ca cea care a lovit masina SMURD si din ea lipsea … o sticla! Amanunte puteti citi in numarul de maine al cotidianului nostru.

Noaptea trecută, în jurul orei 22.19, echipajul S.M.U.R.D. din cadrul Detaşamentului de pompieri Bârlad a fost implicat într-un eveniment neobişnuit, ce putea avea urmări tragice.

Paramedicii bârlădeni se aflau în misiune, cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune, şi transportau către spital un pacient de 85 de ani din localitatea Bogeşti, care suferise o plagă la nivelul capului. În zona barierei Pogana, la intrarea în municipiul Bârlad ambulanţa a fost lovită de un obiect (o sticlă), aruncată de o persoană care se afla într-un grup lângă partea carosabilă. Sticla a spart geamul din dreapta faţă al ambulanţei (foto), a pătruns în cabină şi a lovit şoferul în zona capului. Di

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Proiect Funcţionarii ANAF ar putea fi amendați dacă nu respectă obligațiile în relația cu contribuabilii

Ziua Constanta acum 26 minute
Funcţionarii ANAF ar putea plăti amenzi dacă nu respectă termenele pentru trimiterea comunicărilor şi obligaţiile care le revin în relaţia cu contribuabilii, prevede o propunere legislativă iniţiată de un grup de senatori USR, depusă la Senat la fin

Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit. Ea avea 60 de ani

News.ro acum 2 ore
Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit duminică dimineaţă, a anunţat clubul Poli Timişoara.

Hamas lansează un atac cu rachete spre zona Tel Avivului

Mediafax acum o ora
Aripa armată a Hamas, Brigăzile al-Qassam, a declarat că a lansat duminică un atac cu o „rachetă mare” asupra Tel Avivului, în timp în centrul capitalei Israelului sună alarmele, avertizând asupra unor posibile rachete. Într-o declaraţie publicată d

Kremlinul îşi extinde controlul din ce în ce mai mult asupra cerealelor ruseşti tocmai când preţul grâului explodează (analiză)

G4Media acum 17 minute
Statul rus îşi extinde controlul asupra unei părţi din ce în ce mai mari din industria cerealelor, ceea ce ar putea să îi confere puteri sporite asupra exporturilor, tocmai într-un moment în care se intensifică îngrijorările cu privire la aprovizion

Iohannis, despre românii din Diaspora: au căpătat o voce care se face tot mai bine auzită

Mediafax acum 4 ore
Începând din 2015, România celebrează în fiecare an Ziua Românilor de Pretutindeni în ultima duminică din luna mai. Această zi este dedicată tuturor românilor, dar mai ales celor care trăiesc în afara graniţelor. „Oriunde ne-am afla, sărbătorim acea

Jaqueline Cristian, eliminată de Ostapenko în primul tur la Roland-Garros

News.ro acum 16 minute
Jaqueline Cristian, locul 67 WTA, a fost eliminată, duminică, de letona Jelena Ostapenko, numărul 10 WTA şi favorită 9, în primul tur al turneului de grand slam de la Roland-Garros. Ostapenko s-a impus cu scorul de 6-4, 7-5, într-o oră şi 34 de minu

Înscrierea la creșă sau la grădiniță începe luni

Ziua Constanta acum 4 ore
Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima etapă, potrivit metodologiei şi calendarului elaborate de Ministerul Sănătăţii. Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima e

Macron soseşte în Germania, în prima vizită de stat din ultimii 24 de ani, în plină campanie în vederea alegerilor europene

News.ro acum o ora
Preşedintele frabcez Emmanuel Macron a sosit duminică în Germania, într-o vizită de stat de trei zile în vederea reafirmării forţei cuplului franco-german şi încercării depăşirii unor diferende în marile dosare europene, de la Războiul din Ucraina ş

Biden reiterează la ceremonia de absolvire de la West Point că nu trimite militari în Ucraina şi laudă leadershipul american în lume, Putin, un ”tiran brutal”, NATO ”mai puternică ca niciodată”

News.ro acum 3 ore
Preşedintele american Joe Biden îşi reiterează ”hotărârea” de a nu trimite militari americani în Ucraina şi laudă leadershipul american în lume, în plină campanie electorală, răspunzând astfel implicit unor acuzaţii de slăbiciune ale rivalului său r

Ucrainean, depistat când a vrut să intre ilegal în România cu un pistol cu gloanţe de cauciuc

Mediafax acum 4 ore
Un ucrainean a vrut să intre în România, pe la Poienile de sub Munte, jud. Maramureş, cu un pistol cu gloanţe de cauciuc ascuns în bagaj. Partea ucraineană a spus că pistolul a fost furat de la grăniceri înainte de a părăsi ţara. Ucraineanul a fost

Vremea

București
acum

26°
dum.

13°/26°
lun.

12°/19°
mar.

13°/21°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

27°
dum.

12°/27°
lun.

11°/18°
mar.

12°/22°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

21°
dum.

15°/21°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

11°/26°
lun.

11°/19°
mar.

12°/19°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

25°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/23°