Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Remus Vulpescu, audiat de procurorii DNA în dosarul privatizării combinatului Oltchim

Publicat in Vremea Noua, luni 22 octombrie 2012 ·

Fostul şef al Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI) Remus Vulpescu a fost audiat luni de procurorii DNA în dosarul în care acesta a depus o plângere penală împotriva lui Dan Diaconescu, pe care îl acuză de înşelăciune în legătură cu privatizarea Oltchim.

Vulpescu a declarat că audierea sa a avut loc în calitate de ‘persoană care poate furniza informaţii sau relaţii’ şi a vorbit cu procurorii şi despre activitatea sa de la OPSPI.

‘Spuneam la momentul formulării plângerii că domnul Dan Diaconescu s-ar face vinovat de înşelăciune şi uz de fals în formă continuată şi ambele cu consecinţe deosebit de grave asupra statului român. Urmează însă organele de cercetare penală să îşi facă treaba’, a spus Remus Vulpescu.

Pe 3 octombrie, Remus Vulpescu a demisionat din funcţie şi a sesizat în aceeaşi zi Parchetul.

În plângerea penală ajunsă la DNA, Remus Vulpescu îl acuză pe Dan Diaconescu de săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, deoarece acesta ar fi indus în eroare statul român şi opinia publică susţinând că deţine suma de 200 de milioane de lei necesară pentru cumpărarea pachetului majoritar de acţiuni deţinut la SC Oltchim SA.

Remus Vulpescu susţinea: ‘Activitatea infracţională reclamată a fost săvârşită prin multiple acţiuni deliberate, având drept scop dobândirea fără drept a calităţii de adjudecatar al licitaţiei organizate pentru privatizarea SC Oltchim SA şi a drepturilor decurgând din această calitate de către Diaconescu Cristian Dan. De asemenea, activitatea infracţională reclamată prezintă elemente transfrontaliere’.

“În cadrul activităţii infracţionale reclamate, numitul Diaconescu Cristian-Dan a utilizat înscrisuri false, pe care le-a întocmit sau obţinut de la terţe persoane. Se apreciază că prin activitatea infracţională reclamată a fost pro

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia îl acuză pe Marcel Ciolacu de „declarații provocatoare” și „imixtiune grosolană”

HotNews acum 52 minute
Declaraţiile premierului român Marcel Ciolacu, potrivit cărora în Republica Moldova locuiesc doar români, sunt „provocatoare” și reprezintă „o imixtiune grosolană” în afacerile țării vecine, a acuzat joi Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a MAE r

UPDATE - Fostul director adjunct al SRI Florian Coldea, audiat la DNA / Foarte multe persoane în zonă, Jandarmeria intervenid pentru limitarea accesului în instituţie - FOTO

News.ro acum 40 minute
Fostul director adjunct al SRI Florian Coldea este audiat joi, la DNA, potrivit unor surse, prezenţa sa la DNA fiind consecinţa unei plângeri depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg. UPDATE - ”Jandarmeria Capitalei asigură permanent paza şi protecţi

Nicușor Dan: Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei / Este o chestiune de mobilizare

HotNews acum o ora
Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei, a declarat Nicușor Dan, candidat pentru un nou mandat la Primăria Capitalei. Acesta spune că există două bazine electorale mari în Bucureşti, de dreapta şi de stânga, şi va câştiga cine

Ana Blandiana, recompensată cu Premiul Prinţesa de Asturia pentru Literatură pentru 2024

Press Alert acum o ora
Foto: Arhivă Poeta Ana Blandiana, născută la Timișoara acum 82 de ani, a fost recompensată joi cu Premiul Prinţesa de Asturia pentru Literatură pentru anul 2024, informează EFE. Juriul subliniază că, „prin poezia sa nestăpânită, (Ana Blandiana) a da

Cod galben de averse în România. Prognoza ANM pentru București

Wall-Street.ro acum 5 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o atenţionare Cod galben de ploi şi instabilitate atmosferică, valabilă pe parcursul acestei zile în 13 judeţe. Conform prognozei de specialitate, între orele 10:00 - 23:00, pe raza judeţelo

Ciolacu, despre protestele aparatului de lucru al Guvernului: Susţin că muncesc prea mult pentru 1.000 şi ceva de euro pe lună. Cred că putem găsi soluţii pentru structuri de personal mai suple / Ministerele să finalizeze reorganizarea

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a criticat, joi, protestul angajaţilor din aparatul de lucru al Guvernului, el arătând că ”sunt angajaţi care protestează susţinând că muncesc prea mult pentru 1.000 şi ceva de euro pe lună”. ”Cred că atât la Guvern, cât şi

Premierul ucrainean Denîs Șmîhal, mesaj către București: Avem nevoie de sisteme Patriot, sperăm că România va putea să îşi aducă o contribuţie

HotNews acum 2 ore
Premierul ucrainean Denîs Șmîhal a spus joi, în cadrul unui mesaj video pentru un forum de securitate de la București, că țara sa are nevoie de sisteme antiaeriene Patriot, iar România ar putea contribui. Premierul ucrainean Denîs ŞmîhalFoto: JOHN T

Guvernul aprobă majorarea cu 10% a salariilor unor categorii de bugetari

Mediafax acum 3 ore
Guvernul aprobă, în şedinţa de joi, majorarea cu 10%, în două tranşe, a salariilor unor categorii de bugetari, a anunţat premierul Marcel Ciolacu. „Începem prin a rezolva unele inechităţi existente în rândul personalului bugetar. Aprobăm o majorare

Mai multe companii din industria automotive au anunţat concedieri colective, în vestul țării

Press Alert acum 53 minute
Foto: Arhivă Mai multe companii din industria automotive din judeţul Arad au notificat autorităţile cu privire la intenţia de a recurge la concedieri colective, invocând scăderea comenzilor pentru maşini electrice în Europa, iar unul dintre producăt

Bebeluşul de o lună, mort la Târgu Jiu, avea malformaţii congenitale la intestine

Mediafax acum 2 ore
„Potrivit reprezentanţilor Serviciului de Medicină Legală Gorj, rezultatul necropsiei a arătat că decesul sugarului a fost cauzat de o insuficienţă cardio-respiratorie acută care a apărut ca urmare a unor malformaţii congenitale la nivelul intestinu

Vremea

București
acum

20°
joi

13°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

28°
joi

13°/28°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

22°
joi

15°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

24°
joi

11°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

20°
joi

14°/20°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

14°/24°