Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Senatul şi Camera Deputaţilor se reunesc marţi în şedinţă comună

Publicat in Vremea Noua, marți 23 octombrie 2012 ·

Senatul şi Camera Deputaţilor se reunesc, marţi, în şedinţă comună, pe ordinea de zi aflându-se numirea a şase membri în Consiliul Naţional al Audiovizualului, validarea noului preşedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor şi a membrilor Consiliului de Reglementare al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energie.

Audierile pentru membrii CNA (şase locuri) trebuiau să aibă loc luni după-amiaza, însă ele au fost amânate din lipsă de cvorum în Comisiile pentru cultură ale celor două Camere. Astfel, marţi dimineaţă, de la ora 9,00, a fost programată o nouă şedinţă comună a Comisiilor de cultură.

În cazul a şase din cei 11 membri CNA – Răsvan Popescu (preşedinte), Lorand Turos, Ioan Onisei, Constantin Duţu, Mircea Valeriu Deacă şi Gelu Trandafir – mandatele expiră pe 19 decembrie.

De asemenea, luni, Comisiile reunite de buget-finanţe ale Senatului şi Camerei Deputaţilor l-au validat pe Daniel Tudor pentru funcţia de preşedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.

În ceea ce priveşte componenţa Consiliului de Reglementare ale ANRE, liderii de grupuri parlamentare au decis luni că preşedintele ANRE va fi din partea PNL, cei doi vicepreşedinţi vor fi de la PSD. “Ceilalţi patru membri reglementatori vor fi câte unul de la PDL, UNPR, UDMR şi PSD”, după cum a precizat luni, la finalul şedinţei Birourilor Permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, liderul grupului PDL din Senat, Cristian Rădulescu.

Tot în şedinţa comună de marţi, vor mai fi dezbătute şi votate modificările la Regulamentul Avocatului Poporului, după cum a anunţat secretarul Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor, Georgian Pop, după şedinţa de luni a conducerii celor două Camere ale Parlamentului.

AGERPRES.ro

Senatul şi Camera Deputaţilor se reunesc, marţi, în şedinţă comună, pe ordinea de zi aflându-se numirea a şase membri în Consiliul

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Şase morţi şi zeci de răniţi, în urma unor atacuri ale ruşilor la Harkov

News.ro acum 4 ore
Atacuri ale ruşilor asupra unui aglomerat magazin de bricolaj şi asupra unei zone rezidenţiale din oraşul ucrainean Harkov au ucis, sâmbătă, cel puţin şase persoane şi au rănit alte câteva zeci, afirmă oficiali locali, citaţi de Reuters. Şase persoa

Trageri LOTO 6/49, Joker, 5/40, Noroc din 26 mai 2024. Report de aproape un milion de euro la categoria I

HotNews acum 48 minute
Duminică, 26 mai, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 23 mai, Loteria Română a acordat peste 15.500 de câștiguri în valoare totală de peste un milion de lei. Trage

Compozitorul Disney Richard M Sherman, care a scris şi piese pentru ”Mary Poppins”, a murit la vârsta de 95 de ani

News.ro acum 4 ore
Compozitorul Richard M Sherman, care a scris melodii pentru filme clasice Disney precum ”Mary Poppins” şi ”Chitty Chitty Bang Bang”, a murit la vârsta de 95 de ani, în Beverly Hills, relatează BBC. Sherman a făcut echipă cu răposatul său frate Rober

Atac cu drone la o școală din Gaza folosită drept adăpost. Cel puţin zece persoane au fost ucise

Ziare.com acum 2 ore
Cel puţin zece persoane, între care şi copii, au murit în Gaza după un atac cu drone la o şcoală în care se adăposteau, potrivit angajaţilor din sănătate locali, relatează CNN. Şcoala Al-Nazla din Saftawy, la periferia Jabaliya, era folosită ca adăp

Medic toxicolog: Copii drogaţi cu substanţe psihoactive după ce iau medicamente prescrise celor cu probleme psihiatrice sau obţinute de pe piaţa neagră/ Acestea, în doze mai mari sau combinate cu alcool dau simptome pentru care aceşti pacienţi le consumă

News.ro acum 2 ore
Dr. Viorela Niţescu, medic primar pediatru, toxicolog şi şeful Secţiei de toxicologie de la Spitalul ”Grigore Alexandrescu” din Capitală, afirmă că, în ultima vreme, medicii de la această unitate sanitară se confruntă cu mai multe cazuri ale unor co

Dâmboviţa: Şapte persoane, cercetate sub control judiciar pentru scandaluri şi bătăi/ Un tânăr a fost lovit cu o piatră, iar ulterior el s-a răzbunat pe agresor/ În altercaţii au fost implicate şi două femei

News.ro acum o ora
Şapte persoane sunt cercetate sub control judiciar de poliţiştii şi procurorii din Dâmboviţa în urma mai multor scandaluri şi bătăi. Doi dintre ei l-ar fi lovit cu o piatră pe un tânăr de 17 ani, iar ulterior acesta, împreună cu alţi trei bărbaţi, l

Oficial BCE: Băncile italiene trebuie să plece din Rusia, rămânerea aduce ”o problemă de reputaţie”

News.ro acum 3 ore
Băncile italiene trebuie să-şi oprească afacerile în Rusia, deoarece rămânerea în această ţară aduce şi ”o problemă de reputaţie”, a declarat, sâmbătă, Fabio Panetta, membru în conducerea Băncii Centrale Europene, transmite Reuters. După Raiffeisen

Calendar ortodox, 26 mai 2024. Iată ce sărbătoare este astăzi

Ziua Constanta acum 2 ore
În această lună în ziua a douăzeci şi şasea, pomenirea sfântului şi măritului apostol Carp, unul din cei şaptezeci de apostoli. Acest mare apostol al Domnului, fiind pus la număr cu cei şaptezeci de apostoli şi ucenici, şi slujind marelui Pavel la p

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 11 ore
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum 10 ore
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Vremea

București
acum

20°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

14°/20°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

20°
dum.

12°/25°
lun.

11°/20°
mar.

13°/20°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

21°
dum.

15°/21°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

11°/23°
lun.

11°/20°
mar.

10°/20°
mie.

10°/18°
Timisoara
acum

21°
dum.

13°/25°
lun.

13°/25°
mar.

11°/24°
mie.

13°/24°