Eroul vechilor ficţiuni epice e aristocrat, ucigaş eminent, poligam, posesor al unui tezaur adunat din prăzi şi daruri. Pînă în ziua de astăzi, virilitatea se măsoară în termeni asemănători, cu trăsături evident înmuiate. Adversarii, de pildă, nu sînt ucişi în luptă, sînt doar bătuţi. Tiparul descris nu-i include pe toţi eroii. Viitorul rege David păzea oile tatălui său cînd a fost ales de Dumnezeu rege al Israelului. Regele Saul, primul monarh al israeliţilor, era cel mai frumos tînăr din ţară şi „mai înalt decît tot poporul“. Corpul lui extraordinar, în absenţa unei naşteri ilustre sau a unei victorii militare, îl recomanda drept stăpîn absolut. În pofida locului ultim în familie, David, fiul cel mai mic al lui Iesei, îşi întrecea fraţii şi tatăl prin curaj şi forţă fizică: ucidea lei şi urşi cu mîinile goale. Înălţarea la rangul suprem în ambele cazuri nu ţinea de inteligenţă, ci de calităţile fizice excepţionale. E

roul războinic nu suferă îndeobşte de complicaţii intelectuale. Nu e un reflexiv. Se defineşte prin actele sale, prin performanţe adesea miraculoase de ordin fizic. Arjuna este, probabil, unicul erou care primeşte din partea unui zeu învăţătura supremă a eliberării, cunoaşterea şi înţelegerea. Eroul războinic comunică cu divinităţi şi sfinţi care-i transmit secretele victoriei asupra vrăjmaşilor sau mijloacele de a ieşi din dificultăţi extreme, nicidecum nu e învăţat să triumfe asupra patimilor.

Acestea fiind spuse, să ne gîndim la eroii spaţiului românesc trăitori în basme, în cîntece epice şi în legendă, în realitatea anistorică a ficţiunii. Fără îndoială eroii dominanţi sînt, încă din copilăria noastră comună, Harap Alb şi enigmaticul anonim al Tinereţii fără bătrîneţe. Toma Alimoş, impus de manualele şcolare, haiduc suferind de singurătate implacabilă, îşi susţine „eroic“ maţele vărsate, dar nimic nu-l califică în clasa eroilor. @N_P