Actualitatea “Rinocerilor” lui Ionesco este arzatoare. Ma intreaba multi prieteni cum vad viitorul Romaniei in anul 2013 si dupa aceea. Recunosc ca imi vine extrem de greu sa fiu optimist. Sigur, lovitura de stat a esuat, dar cei care au pus-o la cale nu contenesc sa conspire impotriva statului de drept. Dezertarea unor personalitati politice precum Emil Constantinescu si Zoe Petre este cat se poate de deprimanta, dupa cum deprimanta este imbarcarea entuziasta a unor intelectuali pe corabia antonesciana in compania lui Gigi Becali si a lui Rosca Stanescu. Nu mai vorbesc de cooptarea unui distins istoric precum Dinu C. Giurescu, un om care stie exact ce a insemnat comunismul, in regimentul felixiot de turle si sobe (vorba lui Mihail Novicov).
Campionul national al turpitudinii, El Crin, se declara monarhist, fara ca acest lucru sa-l impiedice sa candideze pentru postul de Presedinte al Romaniei. Regele Mihai il decoreaza pe corifeul jurnalismului de gang, cupidul Cornel Nistorescu (alaturi de personalitati admirabile, intre care Ana Blandiana). Dispar noimele. Libertatea este privita ca un obiect negociabil. Statul de drept este tinta permanenta a atacurilor de tip mafiot. Anticomunismul este uitat, ignorat, persiflat. Traim timpuri buimace si buimacitoare, intr-adevar.
Mojicia cea mai crasa, nesimtirea cinica polueaza spatiul public pana la a-l face irespirabil. Vadimita, o maladie diagnosticata impecabil de Monica Lovinescu, face ravagii. Paul Cernat, un critic literar candva echilibrat, autorul bine informat al unor studii interesante despre comunismul romanesc (v. volumele scrise impreuna cu Ion Manolescu, Angelo Mitchievici si Ioan Stanomir), echivaleaza actualul linsaj al lui Mircea Cartarescu, o oroare pe care orice intelectual care se respecta ar trebui sa o condamne fara urma de ambiguitate, fara tot felul de rasuciri sofiste, cu un imaginar da
