Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Braşov:Procurorii au terminat audierile celor 81 de angajaţi ai CFR

Publicat in Vremea Noua, vineri 26 octombrie 2012 ·

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov au încheiat vineri audierile celor 81 de angajaţi ai Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Călători CFR SA.

“Au fost audiate toate cele 81 de persoane pentru care au fost emise mandate de aducere din toată ţara. Primul lot de 32 de persoane se află deja la Tribunalul Braşov cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile, iar pentru restul de 35 de persoane dosarul urmează să fie înaintat Tribunalului Braşov în cursul zilei de vineri. Diferenţa până la 81 dintre cei audiaţi au fost lăsaţi în libertate. Deocamdată nu se mai fac audieri, dar este posibil ca acest lucru să se întâmple în următoarea perioadă având în vedere că în acest dosar sunt cercetate 200 de persoane”, a declarat vineri pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, procurorul Alina Popescu.

Angajaţii CFR sunt cercetaţi pentru luare şi dare de mită, instigare la abuz în serviciu şi divulgarea de informaţii nedestinate publicităţii. Dosarul este unul complex, iar cercetările au început în urmă cu un an şi jumătate, în urma unei sesizări din oficiu întocmită de către lucrătorii secţiei regionale a Poliţiei TF Braşov.

Calitatea persoanelor cercetate începe de la controlor de tren, şef de tren, inspectori, revizori de specialitate.

“În esenţă este vorba despre săvârşirea de către cei de la nivelul conductorului de tren a infracţiunii de luare de mită de la călătorii frauduloşi de la care pretindeau sau primeau bani pentru a nu-i trata pe aceştia corespunzător legii adică pentru a nu le întocmi acte de constatare a contravenţiei la regimul circulaţiei pe căile ferate. Pentru a-şi putea desfăşura pe mai departe acelaşi tip de activitate, conductorii de tren dădeau o parte din bani către superiorii lor, iar aceştia mai departe mai sus”, a precizat purtătorul de cuvânt al Parchetul

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum 7 ore
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 6 ore
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 6 ore
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 10 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 9 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum 5 ore
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Formula 1: Charles Leclerc, pole position în MP de la Monaco

HotNews acum 9 ore
Charles Leclerc va pleca primul în cursa Marelui Premiu de la Monaco, el fiind cel mai rapid în sesiunea de calificări de sâmbătă. Charles LeclercFoto: Lillian SUWANRUMPHA / AFP / Profimedia Max Verstappen va pleca de pe locul 6 la Monaco - Lewis Ha

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 10 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Urs observat în centrul staţiunii Sinaia. Localnicii şi turiştii au primit mesaj RO-Alert

News.ro acum 5 ore
Un urs şi-a făcut apariţia, sâmbătă seară, în zona centrală a staţiunii Sinaia, iar autorităţile au transmis mesaj RO-Alert localnicilor şi turiştilor pentru a-i avertiza asupra pericolului.

Vremea

București
acum

15°
dum.

14°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/20°
mie.

13°/22°
Iasi
acum

13°
dum.

13°/25°
lun.

11°/21°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

dum.

9°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/24°