Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sorin Minea (Romalimenta): Fiscalitatea este singura care poate aduce o creştere agriculturii din România

Publicat in Vremea Noua, vineri 26 octombrie 2012 ·

Fiscalitatea este singura care poate aduce o creştere agriculturii din România şi industriei agricole, a declarat, joi, preşedintele Romalimenta, Sorin Minea, într-o conferinţă de profil.

“Nu mă interesează prea mult impozitul pe profit pentru că nu-l am, la fel cum nu mă interesează CAS-ul şi celelalte. Pe mine mă interesează comerţul, iar dacă scade CAS-ul cu două puncte nu vând mai mult cu un gram. În schimb, dacă ar scădea TVA ar fi cea mai inteligentă mişcare pentru că negustorii reali din piaţă vor micşora preţurile ca să îşi crească vânzările pentru că ei supravieţuiesc din volum”, a spus Minea.

Acesta a arătat că majorarea preţurilor în piaţă este dictată de cei care lucrează la negru, considerând că autorităţile ar trebui să facă controale la nivelul întregii pieţe, nu doar la cei care lucrează cinstit.

“Negustorii din piaţa neagră măresc preţurile alimentelor pentru că ei supravieţuiesc din tunuri. Lărgirea bazei de impozitare a dus la acest impozit de 24%, insuportabil la şi pentru consumatorul care mănâncă. Poate la maşini ţine, la produse de de lux precis, dar la salam, brânză de vaci sau la lapte nu ţine. De asemenea, este nevoie şi de un control echitabil. Dacă noi suntem controlaţi pentru tot ceea ce facem, atunci să fie controlată toată piaţa, pentru că altfel mi se pare un lucru distructiv la adresa noastră”, a adăugat Sorin Minea.

Situaţia actuală a industriei alimentare din România şi interacţiunea cu comerţul modern au fost analizate joi într-o conferinţă de profil la care au participat reprezentanţi ai sectorului, atât din sistemul de stat cât şi din cel privat.

Evenimentul a prezentat oportunităţile şi provocările în comercializarea produselor agricole autohtone şi importanţa cooperării în lanţul logistic alimentar în oglindă cu exemple din alte ţări europene.

AGERPRES.ro

Fiscalitatea este singura care po

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 11 minute
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Primele declarații ale bărbatului care și-a ucis nepoata de 8 ani. Unchiul fetiței dă vina pe alcool pentru fapta comisă

Ziare.com acum 3 ore
Bărbatul din comuna Albești, Botoșani, care și-a ucis nepoata și-a recunoscut faptele și dă vina pe alcool pentru gestul comis. Unchiul copilei a fost dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani cu propunere de arestare preventivă pentru 24 de

Anchetă la companiile aeriene: Concurența verifică cum sunt stabilite prețurile biletelor de avion

Wall-Street.ro acum 2 ore
Consiliul Concurenţei analizează impactul ieşirii Blue Air de pe piaţă şi al reducerii activităţii TAROM şi motivul pentru care a crescut atât de mult preţul biletelor la companiile aeriene Wizzair, Ryanair şi nu numai, a declarat preşedintele Consi

Vacanță de coșmar. Turiști rătăciți în Munții Retezat. Intervenție de urgență a Salvamont după ce o femeie a căzut într-o râpă

Ziare.com acum 22 minute
Salvamontiştii din Hunedoara intervin, sâmbătă seară, 25 mai, pentru a recupera un grup de turişti din Târgu Jiu care s-au rătăcit în Munţii Retezat, într-o zonă sălbatică, după ce au pornit pe altă cale la coborâre. O femeie de 29 de ani a suferit

UPDATE - Timiş: Accident rutier în care au fost implicate un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, care mergea la o intervenţie/ Şapte persoane, rănite

News.ro acum 2 ore
Un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, judeţul Timiş, au fost implicate, sâmbătă după-amiază, într-un accident rutier produs la Recaş. Şase bărbaţi din autospecială au fost răniţi, trei dintre ac

Cupa Angliei – finala: Manchester United a câştigat trofeul după 2-1 cu Manchester City - VIDEO

News.ro acum 58 minute
Echipa Manchester United s-a impus sâmbătă în finala Cupei Angliei, câştigând trofeul după ce a învins cu 2-1 rivala concitadină, Manchester City. Echipa lui Erik ten Hag a condus cu 2-0 la pauza meciului de pe Wembley. Golurile lui United au fost m

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum o ora
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Consiliul Concurenței va lansa o variantă simplificată a aplicației Monitorul Prețurilor. Ce va conține aceasta

Wall-Street.ro acum 3 ore
Consiliul Concurenţei va lansa curând o variantă simplificată a Monitorului preţurilor, care va conţine doar produsele de bază ale căror preţuri au fost plafonate de Guvern, a declarat, sâmbătă, preşedintele autorităţii de concurenţă, Bogdan Chiriţo

Madison Keys a câştigat turneul de la Strasbourg

News.ro acum 17 minute
Parcursul excelent al lui Madison Keys din 2024 pe zgura din Europa a culminat sâmbătă cu primul său titlu al anului, ea impunându-se în faţa conaţiionalei sale Danielle Collins, scor 6-1, 6-2, în finala turneului WTA 500 de la Strasbourg. În finala

Vremea

București
acum

24°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/17°
mar.

13°/19°
Iasi
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

12°/22°
mar.

13°/23°
Constanta
acum

20°
sâm.

17°/20°
dum.

15°/19°
lun.

12°/16°
mar.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/23°
lun.

11°/19°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

20°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/25°
mar.

11°/24°